Data actualizării:
Data publicării:

O șoferiță a intrat cu mașina în pom, după ce nu a fost lăsată să depașească un microbuz

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

O şoferiţă de 41 de ani a intrat cu autoturismul într-un copac de pe marginea DJ 226, în apropierea localităţii constănţene Mihail Kogălniceanu, fiind rănită uşor.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, după producerea accidentului rutier, conducătorul auto al microbuzului nu a oprit şi şi-a continuat deplasarea, fiind depistat de poliţişti în localitatea Saraiu.

"Un bărbat, de 62 de ani, a condus un microbuz de transport călători (ruta Constanţa - Hârşova) pe DJ 226, în afara localităţii Mihail Kogălniceanu, dinspre Mihail Kogălniceanu către Târguşor şi, pe fondul nerespectării obligaţiei celui care este depăşit - să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a părţii carosabile sau a benzii pe care se deplasează - acesta ar fi creat o stare de pericol pentru un autoturism, condus de o femeie, de 41 de ani, în timp ce aceasta ar fi efectuat manevra de depăşire a microbuzului. Pentru a evita intrarea în coliziune laterală cu acesta, conducătoarea auto a virat către stânga, unde a intrat pe acostament, ulterior pierzând controlul direcţiei şi intrând în coliziune cu un copac", a transmis IPJ.

Ancheta poliţiştilor în acest caz este în derulare şi, conform IPJ, "obiectul dosarului penal îl reprezintă stabilirea cauzelor producerii accidentului şi a vinovăţiei".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel