Data publicării:

O rusoaică şi-a cusut gura în semn de protest faţă de războiul din Ucraina - FOTO în articol

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
O rusoaică şi-a cusut gura în semn de protest faţă de războiul din Ucraina / Foto: Pixabay, de Matti
O rusoaică şi-a cusut gura în semn de protest faţă de războiul din Ucraina / Foto: Pixabay, de Matti

O femeie din Rusia şi-a cusut gura în semn de protest faţă de războiul din Ucraina.

O rusoaică şi-a cusut gura în semn de protest faţă de războiul din Ucraina. Este vorba despre activista Nadejda Saifutdinova, din oraşul Ekaterinburg, din Urali, a anunţat miercuri organizaţia neguvernamentală OVD-Info, care contabilizează arestările ce au loc la manifestaţii ale opoziţiei ruse în ţară, informează Agerpres, citând EFE.

Femeia a fost dusă la un comisariat de poliţie după ce a participat de una singură la o pichetare, cu gura cusută, la care a afişat o pancartă cu îndemnuri împotriva războiului.

"Nu putem să tăcem", era unul dintre sloganurile înscrise pe pancarta sa.

"Au chemat o ambulanţă de la comisariat", a declarat activista rusă pentru OVD-Info.

Reamintim că rușii care îndrăznesc să protesteze împotriva războiului din Ucraina riscă ani grei de pușcărie. Regimul lui Putin încearcă cu orice preț să îi reducă la tăcere pe oamenii care i se împotrivesc.

Zeci de femei în lenjerie intimă şi "pline de sânge". Protest inedit în Estonia, faţă de violurile soldaţilor ruşi din Ucraina

Violurile comise de către soldații ruşi în Ucraina nu le-au lăsat indiferente pe activistele din Estonia, care s-au adunat astăzi dimineaţă în faţa Ambasadei Rusiei într-un protest inedit. Imaginile fac deja înconjurul lumii prin social media. În lenjerie intimă, cu pungi negre pe cap şi "pline de sânge", tinerele și-au manifestat revolta față de ororile comise de ruși Vezi foto AICI.

Manifestul femeilor vine după ce mai multe ucrainence au mărturisit că au fost violate de soldații ruși, iar soții le-au fost uciși. Chiar și soția președintelui Ucrainei, Olena Zelenskaia, a vorbit anterior despre drama femeilor din Ucraina care ajung să treacă prin momente de groază din cauza cruzimii de care dau dovadă soldații lui Putin. "Când una dintre noi e ucisă, violată, simţim toate", a spus Olena Zelenskaia. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel