O rachetă, lansată în direcţia aeroportului din Bagdad, a lovit o casă din apropiere
O rachetă Katiuşa lansată în direcţia aeroportului din Bagdad a lovit, luni, o casă din apropiere, provocând moartea a şapte persoane din aceeaşi familie, a declarat o sursă de securitate, citată de DPA.
Racheta a fost lansată din cartierul al-Jihad înspre aeroportul internaţional din Bagdad, dar a căzut într-un sat aflat la vest de capitala irakiană, promovând imediat moartea a trei persoane, a mai precizat sursa citată. Bilanţul a crescut însă rapid la şapte morţi.
Atacurile cu rachetă care vizează aeroportul - şi bazele militare în care sunt cantonate forţele conduse de americani sau Zona Verde, unde se află ambasadele şi clădirile guvernamentale - au devenit frecvente în ultimele luni în contextul tensiunilor dintre Irak şi SUA.
Tensiunile s-au amplificat după uciderea în ianuarie a responsabilului militar iranian Qassem Soleimani la Bagdad, într-un atac american cu dronă, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News