Data publicării:
O publicație își încetează apariția. 'Iohannis a reușit să realizeze într-un an ce nu i-a reușit lui Băsescu în zece'
O publicație care a făcut istorie își încetează apariția.
Academicianul Augustin Buzura, fondatorul revistei Cultura, a anunţat că publicaţia îşi suspendă apariţia la zece ani după lansarea ei, din lipsă de fonduri. Într-un editorial al ultimului număr al revistei, Augustin Buzura a vorbit atât despre motivele care au condus la închiderea publicației, dar și despre actuala clasă politică.
"Revista Cultura îşi suspendă apariţia. Cuvântul care exprimă adevărul este altul, dar un deces nu poate fi anunţat oricum, există formule care atenuează brutalitatea unor cuvinte, lăsând şi speranţei o şansă. În orice caz, dincolo de nuanţe şi formule, spre liniştea celor interesaţi de acest tip de decese, numărul de faţă este, din nefericire, ultimul...
În 8 decembrie se vor împlini 10 ani de la apariţia revistei, dar nu mai avem bani să tipărim numărul care marchează această aniversare. După cum am scris şi cu alt prilej, nouă, românilor, ne reuşesc foarte bine începuturile şi înmormântările. Oricum, se pare că nu ne este dat să ducem un lucru la bun sfârşit", a scris Augustin Buzura în editorialul său din Revista Cultura.
"Câțiva agitatori erau obsedați de demisia Guvernului Ponta, premierul cel mai performant care a adus țara la ritmul cel mai mare de creștere din UE și a reparat toate erorile, nu puține, ale predecesorilor. Pe muntele de durere și suferință s-a cățărat președintele Iohannis cu dezinvoltura-i cunoscută cu care odinioară a trecut pe lângă el cel ce l-a adus în politica mare", a mai scris Buzura în editorialul său.
"Fără prea mult efort, Klaus Iohannis a reușit să realizeze într-un an ceea ce lui Traian Băsescu nu i-a reușit în zece! Are guvernul său de 'tehnocrați', are parlamentul său și țara sa - păcat că e cam mică", a mai notat Buzura.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News