Astăzi, la Palatul Parlamentului, s-a desfășurat prima zi a celei de-a cincea ediții a forumului internațional “Critical Infrastructure Protection Forum – CIP FORUM V 2022 - Critical Infrastructure Protection & Resilience Europe 2022”. Forumul este conceput ca o platformă deschisă pentru comunitatea liderilor și decidenților din administrație, din sectorul public și privat, a specialiștilor și inovatorilor în securitate.
Marele absent de la acest eveniment a fost chiar Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, într-o zi în care infrastructura din Capitală pare pusă la pământ, după o furtună de vară. Ploaia puternică din ultima oră a dat Bucureștiul peste cap. 40 de trenuri sunt blocate, iar transportul public nu se simte nici el prea bine. Trenurile staționează, acum, în Gara de Nord și în jurul Capitalei, după ce tot sistemul energetic a căzut din cauza furtunii, potrivit Antena 3. Sunt întârzieri de sute de minute, în aceste momente, și foarte mulți călători așteaptă pe peroane să urce în trenuri.
Toate acestea în timp ce ministrul care ar trebui să fie interesat direct spune "pas" unui eveniment de o reală importanță. Principalele obiective ale evenimentului de la care Sorin Grindeanu a lipsit, astăzi, constau în consolidarea capacităților guvernelor pentru coordonarea activităților de protecție a infrastructurilor critice. Dar poate că nu este așa de important pentru ministrul Transporturilor din România.
La acest eveniment au participat Președintele Camerei Deputaților – Marcel Ciolacu, alături de Șeful Cancelariei Premierului, Mircea Abrudean, care a transmis mesajul Prim-ministrului Nicolae Ionel Ciucă, vicepremierul Hunor Kelemen, Președintele Curții de Conturi – Mihai Busuioc, Ministrul Finanțelor – Adrian Câciu, Ministrul Cercetării, Inovării și al Digitalizării – Sebastian Burduja, Secretarul General al Guvernului – Marian Neacșu, Președintele ANCOM - Vlad Stoica, Directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale - Ionel-Sorin Bălan, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne – Raed Arafat, Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii – Gabriel Bunduc, Președintele Autorității pentru Digitalizarea României – Dragoș Cristian Vlad, Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Sorin Moise, și Directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică – Dan Cîmpean. Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a fost keynote speaker și moderator în cadrul panelului Cultură, Patrimoniu Național Cultural, Identitate Națională și Infrastructuri Critice.
Vezi și: Infrastructura critică - Eveniment important pentru România. Guvernul, direct vizat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știrea zilei e despre Carmen Brumă. Nimeni din presă n-a scris despre asta!
- Noi informații despre problemele navei spațiale Starliner. Ce au descoperit inginerii
- Diferența dintre Ambulanță și SMURD. Când și unde intervine fiecare. Raed Arafat, explicații din sistem/ VIDEO
- BANCUL ZILEI: Între vecini, la Vaslui
- Motivul crimei de la Brăila. Ipotezele luate în calcul de anchetatori
- Ciolacu, replică pentru Geoană: E de noaptea minții! / video
- Victorie de etapă pentru investitorul Alin Bucur. Plaja Caelia a primit „undă verde“ de la Tribunalul Constanța
- „Cazul Lasconi” se repetă în familia lui Elon Musk. Miliardarul se laudă că a dezmoștenit-o pe fiica lui trans și a declarat-o moartă. Aceasta a ripostat în presă
- Reacția unui profesor după ce un coleg a venit în fustă: Să încercăm să înțelegem de ce e supărată lumea pentru cum se îmbracă Nae la facultate
- Continuă coaliția PSD - PNL după alegeri? Alina Gorghiu: Sper să nu se supere nimeni că îndrăznesc să am această opinie / video