Data actualizării:
Data publicării:

O plantă veşnic verde, prezentă și în România, este toxică. A fost interzisă într-o țară din Europa

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

O țară din Europa a interzis vânzarea şi importul unei plante populare.

Este vorba despre Elveția, care a interzis importul de laur englezesc. Decizia intră în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2024. Scopul este de a preveni răspândirea laurului englezesc (laurocireş), o plantă invazivă, adesea folosită ca gard viu, transmite DPA. Însă noua măsură nu cere grădinarilor să îndepărteze şi să distrugă exemplarele existente.

Planta conține compuşi toxici, care pot provoca otrăviri grave în caz de ingerare



Planta, cunoscută ştiinţific sub numele de Prunus laurocerasus, provine din Asia Mică. Este o plantă veşnic verde, rezistentă la căldură şi la secetă, care prin creşterea sa densă şi rapidă oferă un ecran natural. Fructele, frunzele şi seminţele sale conţin compuşi toxici, care pot provoca otrăviri grave în caz de ingerare.

"Speciile invazive, neindigene, pot provoca daune ecologice, economice şi de sănătate"



"Speciile invazive, neindigene, pot provoca daune ecologice, economice şi de sănătate", a spus guvernul la anunţarea interdicţiei. Acesta a precizat că laurul englezesc se răspândeşte adesea atât de repede încât elimină plantele indigene, lăsând fără hrană insectele.

Potrivit unui raport al Platformei Interguvernamentale privind Biodiversitatea şi Serviciile Ecosistemelor (IPBES), speciile invazive au jucat un rol-cheie în 60% din dispariţiile de animale şi plante. Elveţia a interzis un total de 31 de specii de plante importate, notează Agerpres.

Citește și - Planta toxică pe care românii o țin în casă. Ar putea duce chiar și la moarte

Una dintre platele pe care românii o țin în casele lor ar putea fi toxică. Crăciunița (Euphorbia pulcherrima), cunoscută și sub numele de "Floarea de Crăciun", poate fi toxică deoarece ar conține substanțe chimice. Această plantă conține latex alb, care poate cauza iritații la nivelul pielii și ochilor. Mai mult, dacă este ingerat, latexul poate aduce simptome digestive, respectiv greață, vărsături și diaree.

Totodată, crăciunița conține și substanțe chimice denumite esteri diterpenici, care pot fi toxice. În situația în care o cantitate semnificativă de crăciuniță este ingerată, ar putea apărea simptome severe, printre care amintm probleme gastrointestinale, aritmii cardiace și, în cazuri rare, chiar deces, potrivit Chat GPT.

Este esențial să țineți planta departe de copii și animalele de companie. De asemenea, este recomandat să evitați manipularea excesivă a acesteia, cu scopul de a reduce riscul de expunere la latexul, dar și la substanțele toxice pe care le conține. În situația în care există suspiciuni că o persoană a ingerat părți din crăciuniță sau a intrat în contact cu latexul acestei plante și are simptome neplăcute, este important să cereți asistență medicală imediat. Vezi continuarea articolului aici!

Citește și - Plante care nu au ce căuta în casa ta, deoarece sunt toxice

O plantă de interior poate aduce un strop de culoare în casă. Chiar dacă sunt frumoase și încântătoare ochiului, unele plante pot fi foarte toxice pentru tine sau animalul tău de companie.

Una dintre acestea este Filodendronul. Filodendronul este o plantă de apartament destul de des întâlnită, în special în holuri sau birouri. E o plantă ornamentală frumoasă, rezistentă, dar și ușor de întreținut. Însă faptul pe care mulți oameni nu îl cunosc este că planta conține cristale de oxalat de calciu toxic.

Pentru adulți, aceste cristale sunt un risc minim. Însă pentru copii, pisici și câini, sunt extrem de toxice. Citește continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel