Data actualizării:
Data publicării:

"O pierdere foarte personală!". Ambasadorul Marii Britanii, emoţionat de reacţiile oficialilor români la moartea Reginei Elisabeta a II-a: Cunoştea profund România

Autor: Liana Ganea | Categorie: Politica
WhatsApp

Regina Elisabeta a II-a "cunoştea profund România" şi va lipsi poporului britanic, a declarat, vineri, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble.

Noble a afirmat că mesajele de condoleanţe primite din partea oficialilor români l-au emoţionat. "Acesta este un moment de tristeţe nu doar în Regatul Unit, ci şi în alte ţări în care Regina a fost şef de stat. Şi în Commonwealth şi în, aşa cum am simţit eu, ţări care nu fac parte din familia britanică tradiţională şi am primit multe mesaje foarte afectuoase de la colegi români, persoane din Guvern şi colegi diplomaţi şi am fost foarte emoţionat de mesajele pe care le-am primit. Moartea unui monarh este, evident, un moment tulburător, tulbură structura ţării, starea de spirit a unei ţări. Dar cât de mare este acest impact atunci când trecerea în nefiinţă a unui monarh are loc în anul în care celebrăm Jubileul de Platină...", a spus diplomatul, în cadrul unei declaraţii de presă.

Şoc şi tristeţe în întreaga lume

El a apreciat că celebrarea a 70 de ani pe tron a Reginei în anul care aceasta a murit "explică şocul profund şi tristeţea pe care oamenii le simt peste tot". "Pentru noi, care am întâlnit-o pe Regină şi am vorbit cu ea, acest moment este resimţit ca o pierdere foarte personală. Regina cunoştea profund România şi avea relaţii de familie foarte apropiate cu Familia Regală română, iar acest lucru a consolidat legăturile dintre ţările noastre într-un mod foarte clar", a precizat diplomatul britanic.

Noble a amintit că Regele Charles al III-lea este "un mare prieten al României, cunoaşte ţara bine şi vine aici de câte ori poate". "Aceasta va rămâne o legătură puternică între ţările noastre şi sper că românii de pretutindeni să trăiască ceea ce cred că simt cetăţenii britanici: este o zi foarte tristă. Majestatea Sa, Regina, ne va lipsi, dar este şi începutul domniei Regelui Charles al III-lea, iar acesta este un moment de speranţă. Când Regina s-a dedicat serviciului public şi îndeplinirii datoriei sale, la cea de-a 21-a aniversare a sa, în 1947, atunci s-a născut monarhia modernă în Regatul Unit şi sunt sigur că acest lucru va continua. Regele Marii Britanii şi a celorlalte teritorii, ca şef al Commonwealth-ului va fi o sursă de putere când traversăm aceste zile dureroase către unele mai bune", a mai spus Andrew Noble. 

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit joi, 8 septembrie 2022, la Balmoral, înconjurată de membrii Familiei Regale, după 70 de ani de domnie.  Familia Regală a anunțat oficial moartea Reginei Elisabeta a II-a. ”Regina a murit pașnic la Balmoral în această după-amiază. Regele și Regina Consort vor rămâne la Balmoral în această seară și se vor întoarce la Londra mâine” arată mesajul postat.  Prințul Charles a devenit rege în momentul în care mama sa, regina Elisabeta a II-a, a murit. Presa britanică a raportat că el a fost cu ea la Castelul Balmoral din Scoția, împreună cu restul familiei, când şi-a dat ultima suflare. ”Un nou suveran urcă la tron de îndată ce predecesorul său moare și este proclamat cât mai curând posibil la un Consiliu de Aderare din Palatul St. James”, potrivit site-ului regal. În urma proclamației consiliului, o proclamație publică va fi citită cu voce tare, tot la Palatul St. James din Londra. Proclamația va fi, de asemenea, citită cu voce tare public la Edinburgh, Cardiff și Belfast. În fiecare oraș, aderarea este în mod tradițional proclamată în mai multe locuri diferite, potrivit site-ului regal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel