Data publicării:

O pasageră a Air Canada a adormit şi s-a trezit abandonată la bordul unui avion

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp

O femeie care a adormit la bordul unui avion al companiei Air Canada s-a trezit singură în aparatul de zbor aflat la sol şi cu luminile stinse, aparent uitată în avion de echipaj, relatează luni AFP. Într-un mesaj distribuit de o prietenă pe pagina de Facebook a Air Canada, 

Tiffani Adams povesteşte că se afla într-un avion care efectua o cursă Quebec-Toronto când a adormit, la scurt timp după decolare, pe unul dintre rândurile goale ale aparatului. Ea s-a trezit în 'întuneric total' după aterizare, avionul fiind remorcat în afara Aeroportului Internaţional Pearson din Toronto imediat după ce toţi pasagerii şi membrii echipajului au debarcat.

'Mi-am spus, 'am un coşmar' (pentru că) serios cum se poate întâmpla acest lucru', a spus ea. Tânăra a reuşit să ia legătura cu un prieten pe telefonul său mobil, înainte să rămână fără baterie. 'Am încercat să mă concentrez asupra respiraţiei şi să-mi controlez atacul de panică, în timp ce încercam să-mi încarc telefonul conectându-l la toate prizele USB pe care le-am găsit', a povestit ea. Fără succes: curentul electric fusese întrerupt.

Tânăra femeie a găsit în cele din urmă o lanternă în cabina de pilotaj şi a reuşit să deschidă una dintre uşile avionului, însă 15 metri o separau de sol. Tiffani a putut în cele din urmă să atragă atenţia unui şofer de pe o maşină care transporta bagaje, cu ajutorul lanternei. 'A fost şocat, m-a întrebat cum au reuşit să mă lase în avion', a povestit ea. 'Îmi pun şi eu aceeaşi întrebare', a afirmat femeia. Air Canada şi-a cerut scuze pentru incidentul produs la începutul lunii iunie, a adăugat Adams, precizând că nu a mai reuşit să adoarmă de atunci din cauza şocului. Compania a declarat pentru canalul CTV News că investighează incidentul, însă a refuzat să furnizeze alte detalii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel