Data publicării:

O nouă PROPUNERE de PREMIER. Mari SURPRIZE: Știu ce vorbesc!

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

O nouă propunere de premier apare pe scena politică, un nume aproapiat de Darius Vâlcov și Liviu Dragnea. În plus suntem avertizați că va urma o săptămână de foc, cu multe surprize. 

Ce nume de premieri credeți că sunt luate în considerare pentru o nouă guvernare?
 
Alexandru Cumpănașu: Numele de premieri - o prostie și dorințele diverselor zone de influență din România de astăzi. Și nu doar din zona politică. 
 
Și totuși, dintre cei vehiculați, care credeți că ar fi cei mai potriviți pentru acest post?

Alexandru Cumpănașu:  Dacă ar trebui să intru în scenariile altora și să mă uit la aceste nume aruncate pe piață aș face câteva comentarii: Dacă premierul ar fi de la PSD, atunci dintre numele aruncate cele mai potrivite ar fi Viorica Dancilă și Mihai Fifor.
 
De ce v-ați oprit la acestea?

Alexandru Cumpănașu:  Pentru că o parte sunt "iepuri", alții sunt împinși în față fără dorința partidului sau a lui Dragnea. Pe de altă parte în ceea ce o privește pe Dăncila este un politician cu experienta în administrația românească dar în primul rând europeană. Echilibrată, calmă și mai ales a condus grupul PSD de la Uniunea Europeană. Am văzut că se insistă pe locul de domiciliu al persoanei propuse... pe logica aceasta propun să desființăm județul Teleorman... Este o absurditate fără margini. Poate sunt subiectiv, dar oamenii din Teleorman, Olt (de unde sunt) merită la fel de mult respect și credit precum românii din orice județ al țării. Dacă un politician vrea loialitate de la un apropiat nu și-o construiește prin apartenența la un județ, comună, oraș. Există alte mijloace de "sudare" a loialității mult mai pragmatice. Dar să revin. Dăncila are experiență de lider în Parlamentul European, dar și în PSD. Este Președintele Organizatiei Nationale a Femeilor Social Democrate de ani buni, organizație pe care o cunosc bine și care de multe ori a făcut mai mult pentru partid în campanie decât bărbații care se băteau pentru funcții sau își trăgeau preșul. Și știu ce vorbesc....
 
Și Fifor? De ce?

Alexandru Cumpănașu: Pentru că pe Fifor l-am cunoscut în calitate de SS la MAI atunci când răspundea de administrația publică locală. A fost un foarte bun manager acolo ceea ce îl face să înțeleagă mecanismele de la nivel local iar de ani buni are funcții de conducere în partid. Prin urmare are o recunoaștere de lider echilibrat și cu bun simț. Fără excese.
 
De alți candidați ce părere aveți?

Alexandru Cumpănașu:  Nu știu. Acum se fac jocuri economico - politice și cred că este cel mai înțelept să așteptăm propunerile tuturor partidelor și decizia președintelui. S-ar putea să avem parte de surprize...
 
[citeste si]
 
În ce sens? 
 
Alexandru Cumpănașu:  Nu pot spune mai mult. Dar cred că săptămâna viitoare va fi plină de surprize....
 
Cum vedeți jocul UDMR în acest context?

Alexandru Cumpănașu:  Mă faceți să zâmbesc. Aceasta va fi una dintre surprize. UDMR NU VA FI LUAT LA GUVERNARE DE NICIUN PARTID. Asta nu înseamnă că nu vor vota pentru "interesul țării" alături de majoritatea ce se va constitui...
 
Ultima întrebare: Dumneavoastră pe cine ați propune...?

Alexandru Cumpănașu:  Pe oricare dintre cei mentionați. Dar, așa de dragul discuției și pentru a adăuga și eu, nu m-aș feri în locul lui Dragnea să-l iau în calcul pe Marius Nica
 
Dar Nica este consilierul lui Grindeanu...

Alexandru Cumpănașu:  NU. Nica este cel care împreuna cu Vâlcov și sub coordonarea lui Dragnea a centralizat și prelucrat Programul de Guvernare al PSD, este printre cei mai profesioniști și onești oameni pe care-i cunosc din zona PSD chiar dacă nu este membru de partid... așa ar mai fi destui dar asta înseamnă să fac jocul altora... iar eu vă repet: zilele următoare vor fi pline de surprize, veți vedea...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel