O NOUĂ LEGE pentru medici, adoptată. ”Nu va mai fi folosit ca sclavul pe plantaţie”
Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege prin care toate gărzile medicilor rezidenți vor fi plătite din primul an de specialitate.
Proiectul a fost adoptat în plen cu 223 de voturi ”pentru”, 3 voturi ”împotrivă” și 40 de abțineri şi va fi trimis la promulgare. Camera Deputaților este decizională.
”Proiectul este în concordanţa cu art. 41 alin (3) din Constituţia României Adoptarea acestui act normativ va duce la salarizarea oricărui medic rezident pentru activitatile medicale desfăşurate peste programul de lucru.” a declarat inițiatorul legii, medicul și deputatul PSD Tudor Ciuhodaru.
Concret proiectul prevede:
”( 21) Rezidenţii pot fi incluşi în linia de gardă din primul an de pregătire în specialitate, în afara programului normal de lucru, pe raspunderea medicului titular de gardă şi doar dublând acest medic, fiind salarizaţi pentru această activitate de către unitatea sanitară unde efectuează garda, cu respectarea prevederilor legale în vigoare”.
[citeste si]
”Salariile mici, neplata gărzilor, blocarea posturilor şi condiţiile de munca au făcut ca în 2012 numărul de medici să scadă sub nivelul critic de 40.000. Au mai rămas încă 39.813 medici, cu aproape 15000 mai putini fata de 1990. Când am depus acest proiect medicii rezidenţi erau platiţi în medie cu 1,38 euro pe oră, de zece ori mai puţin decât un coleg din occident, şi dupa 3-7 ani de umilinţe căutau o altă ţară în care pot avea un trai decent. După promulgarea legii Ciuhodaru niciun medic rezident nu va mai fi folosit ca sclavul pe plantaţie, fără a fi plătit, supus abuzurilor vreunui şef de secţie sau director de spital iar toate orele de muncă suplimentară vor fi remunerate.” a declarat Tudor Ciuhodaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News