O nouă emisiune la Antena 1
Antena 1 a pregătit un nou format de emisiune pentru această vară.
Se numește ”Aventură cu 4 stele”. Emisiunea este filmată integral în Grecia, unde patru vedete trec prin diverse concursuri pentru a-și petrece vacanța în resorturi de lux.
Pentru prima oară de când a apărut pe micul ecran, Nea Mărin va fi prezent în această vară în postura de concurent.
Multe vedete s-au simțit răzbunate la aflarea veștii, doar că lupul își schimbă părul, dar năravul ba. Primul care își dorea să savureze momentele de muncă ale lui Nea Mărin era chiar Cosmin Seleși, prezentatorul show-ului.
Pentru că planurile de acasă nu se potrivesc cu socoteala din târg, Cosmin s-a văzut nevoit să îndure și în Grecia chinul Nea Mărin.
[citeste si]
”Aventură cu 4 stele" este o emisiune realizată după formatul italian „Ricchi e poveri" ("The Rich And The Pauper"), filmată în Grecia. În fiecare ediție, 4 vedete intră intră în competiție și în funcție de rezultat vor fi departajate constant: două dintre ele vor locui într-o vilă sau hotel de lux, în vreme ce celelalte două vor fi găzduite de localnici cu condiții materiale limitate. Cei care câștigă fiecare probă se bucură de o vacanță luxoasă, dar asta doar pentru câteva ore, în intervalul dintre probe, iar cei care pierd experimentează viața și muncile cele mai diverse și solicitante ale localnicilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News