Data actualizării:
Data publicării:

O nouă dispariție la Caracal. A plecat la cumpărături, dar nu s-a mai întors - UPDATE

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp

O altă tânără este dată dispărută de la Caracal. Aceasta ar fi plecat la cumpărături de haine, dar nu s-a mai întors. 

UPDATE: În această seară polițiștii au găsit-o pe minora dată dispărută. Aceasta a fost dusă la sediul IPJ Olt. Minora a declarat faptul că, pe timpul plecării de la domiciliu, nu a fost victima niciunei infracțiuni.

- Știrea inițială - 

O fată de 11 ani din Caracal este dată dispărută, după ce duminică a plecat de acasă, spunând că merge să își cumpere haine, și nu a mai revenit. Părinții au sesizat luni Poliția, scrie Mediafax. 

Potrivit IPJ Olt, o femeie din Caracal a sesizat luni polițiștii despre faptul că fiica sa, Radu Florina Andreea, în vârstă de 11 ani, a plecat duminică de acasă și nu s-a mai întors.

Fata ar fi plecat la cumpărături

Tânăra le-ar fi spus părinților că pleacă să își cumpere haine. Fata are 1,60 metri înălțime, aproximativ 45 de kilograme, păr drept, blond, lung și ochi căprui. La momentul plecării purta geacă gri și pantaloni negri.

Polițiștii au început căutările, fiind sprijiniți de jandarmi și de polițiștii locali.

Cei care au informații care pot duce la găsirea fetei sunt rugați să sune la 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.

Tânără dispărută din Caracal. Foto: IPJ Olt

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel