Potrivit sursei citate, această recertificare, care reprezintă o responsabilitate naţională şi care are loc o dată la trei ani, "demonstrează capacitatea NFIU de a facilita dislocarea rapidă a forţelor aliate pe teritoriul României".
Documentele au fost semnate de reprezentanţi ai structurilor implicate şi de şeful echipei de evaluare, echipă coordonată de reprezentanţi ai Comandamentului Forţelor Întrunite şi având în compunere experţi monitori ai NATO din cadrul comandamentului Diviziei Multinaţionale de Sud-Est şi Direcţiei Instrucţie şi Doctrină din Statul Major al Apărării.
"Deşi Saber Guardian 19 a fost un exerciţiu, vedem clar cum prezenţa NFIU în România şi implicarea acestui comandament în fazele incipiente ale planificării contribuie semnificativ la îmbunătăţirea timpilor de dislocare a forţelor aliate în România, dacă acestea vor fi activate", a afirmat colonelul Dorin Pleşcan, locţiitorul Direcţiei Instrucţie şi Doctrină din Statul Major al Apărării, prezent la ceremonie.
Procesul de recertificare a Unităţii de Integrare a Forţelor NATO România a început încă din luna martie a acestui an cu evaluarea procedurilor interne, a modului de cooperare şi coordonare cu alte comandamente, structuri şi agenţii, precum şi a sistemului de comunicaţii şi informatică ce asigură conectivitatea cu NATO, dar şi cu naţiunea gazdă, România.
Dislocarea forțelor multinaționale
Partea a doua a procesului de recertificare a constat în evaluarea comandamentului pe timpul unei dislocări reale de forţe multinaţionale în România. Astfel, evaluatorii au verificat modul în care personalul multinaţional al NFIU este în măsură să faciliteze sprijinul logistic pe timpul marşului tactic al Regimentului 2 Cavalerie SUA, din garnizoana de bază situată în Vilseck, Germania, în România pentru a participa la exerciţiul Saber Guardian 19, respectiv pe timpul desantului aerian în România al militarilor aparţinând Brigăzii Aeropurtate 173 SUA, staţionată în Vicenza, Italia, pentru a participa la exerciţiul Swift Response 19.
"Timpii de reacţie şi dislocare a forţelor sunt critice pentru NATO. NFIU este un hub informaţional şi poate sprijini naţiunea gazdă, forţele care se dislocă din afara României, dar şi alte comandamente, cu expertiză care poate îmbunătăţi mobilitatea pe cale navală, aeriană şi terestră. NFIU este un comandament tânăr, dar a acumulat suficientă experienţă şi informaţii relevante care pot fi folosite atât de structurile naţionale, cât şi de cele multinaţionale, în scopul eficientizării procesului de planificare şi execuţie al Alianţei", a apreciat locotenent-colonelul Marius Chiriţă, comandantul NFIU din România.
Unitatea de Integrare a Forţelor NATO din România a fost înfiinţată în anul 2015, în urma deciziei politice luate la Summit-ul NATO din Ţara Galilor, când a fost aprobat Planul de Reacţie Rapidă. Misiunea acestui comandament este de a facilita dislocarea rapidă a forţelor NATO sau aliate pe teritoriul României. În cooperare cu naţiunea gazdă, România, NFIU identifică din timp nevoile logistice şi de transport ale acestor forţe, astfel încât dislocarea în regiune să se poată executa, la nevoie, în timp foarte scurt.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol