O minoră s-a gândit să profite după dispariția mamei din Cluj. Informații scandaloase din anchetă
După ce s-a mediatizat dispariția mamei din Cluj, Sanda-Adriana Aranyosi, o persoană s-a gândit să facă bani pe durerea familiei.
Fiica femeii a fost contactată de către o persoană necunoscută care i-a cerut bani în schimbul informațiilor cu privire la locația în care se afla mama acesteia.
Astfel, o tânără din județul Suceava i-a cerut bani femeii în schimbul datelor cu privire la locația în care s-ar afla mama acesteia ”împotriva voinței sale”, iar parte din suma solicitată a fost achitată de fiică.
”În acest context, polițiștii din cadrul Serviciul de Investigații Criminale sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate, fiind efectuate activități specifice cu sprijinul UTAI Cluj-Napoca și a Brigăzii de Operațiuni Speciale Cluj”, relatează IPJ Cluj, conform știridecluj.ro.
Femeia s-a întors acasă, iar tânăra de 16 ani a fost reținută
În decursul zilei de marți, 30 martie, femeia, în vârstă de 49 de ani, s-a întors acasă nefiind victima unei răpiri, așa cum a susținut tânăra din Suceava. Astfel, polițiștii au deschis un dosar pentru înșelăciune, iar în urma cercetărilor tânăra de 16 ani din Suceava a fost găsită și reținută de polițiști.
”S-a stabilit faptul că în urma luării la cunoștință prin intermediul mass-media și a rețelelor de socializare despre plecarea femei de la domiciliu, a decis să o contacteze pe fiica acesteia cu scopul de a o induce pe aceasta în eroare pentru a obține diferite sume de bani. Prejudiciul a fost parțial recuperat, fiind restituit familiei. În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal”, a mai transmis IPJ Cluj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News