O metodă inovatoare pentru răcirea clădirilor, care nu utilizează electricitate, a fost concepută de o echipă de ingineri
O echipă de ingineri din Statele Unite şi Arabia Saudită a dezvoltat un sistem ce poate disipa căldura într-o anumită direcţie şi poate reduce astfel temperatura din interiorul clădirilor fără a consuma electricitate, relatează marţi agenţia Xinhua.
Sistemul constă dintr-o peliculă necostisitoare fabricată din aluminiu-polimer ce poate absorbi căldura din atmosferă şi o transmite apoi în spaţiu, se arată în studiul publicat luni în jurnalul Nature Sustainability.
Aluminiul reflectă lumina solară, în timp ce polimerul absoarbe şi disipează căldura din mediul înconjurător, potrivit studiului.
Pelicula este montată în interiorul unui adăpost solar special conceput, care ajută la blocarea luminii solare şi totodată degajă în atmosferă radiaţia termică emisă de peliculă, potrivit studiului.
Una dintre inovaţiile sistemului este capacitatea sa de a direcţiona în atmosferă emisiile termice, a declarat cercetătorul principal al studiului, Gan Qiaoqiang de la Universitatea din Buffalo.
În mod normal, emisiile termice circulă în toate direcţiile. Am găsit o modalitate de a le degaja într-o direcţie îngustă. Acest lucru permite ca sistemul să fie mai eficient în mediile urbane, unde există clădiri înalte în toate lateralele', a spus specialistul.
Dispozitivul plasat în exterior în timpul zilei poate reduce temperatura dintr-un spaţiu restrâns, închis, cu maximum 6 grade Celsius, potrivit studiului.
Sistemul are aproximativ 46 de centimetri înălţime şi 25 de centimetri lăţime şi lungime, astfel încât este necesară instalarea a numeroase astfel de unităţi pe acoperiş pentru a reduce temperatura într-o clădire, notează Xinhua.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News