Data publicării:
O mega escrocherie electorală
Inca din luna martie a acestui an, Fundatia FACIAS a sesizat cat se poate de oficial, printr-o plangere penala, Parchetul General. Nu exista nici cel mai mic semnal ca aceasta institutie importanta a statului de drept ar fi reactionat. Nici intr-un sens, nici in altul. Procurorii ar fi putut, in acest interval de timp, sa ajunga la concluzia ca probele prezentate sunt reale. Si sa declanseze cercetari impotriva persoanelor vinovate. Sau, dimpotriva, ar fi fost suficient ca, verificand datele, procurorii sa ajunga la concluzia ca nu s-a produs respectiva ilegalitate. Nu s-a intamplat nici una, nici alta. Oare de ce?
Inainte de a raspunde la acesata intrebare, sa vedem care sunt probele. Le-am expus pe larg, consemnand relatarile din conferinta de presa organizata pe aceasta tema de reprezentantii Fundatiei FACIAS. In esenta, sunt patru varsaminte, in luna noiembrie 2004, facute in conturile Bancpost ale Aliantei DA. Acestea provin dintr-o banca din Statele Unite, dar, in drum spre Romania, au tranzitat prin Cipru. Totalul sumelor este de 7 milioane de dolari. Conform legilor in vigoare la acea data, daca s-a produs aceasta finantare, ea este ilegala si reprezinta o grava infractiune. Reprezentantii Aliantei DA, cei mai importanti fiind presedintii PNL si PD, respectiv Stolojan si Basescu, aveau in orice caz obligatia de a informa opinia publica prin intermediul Monitorului Oficial. Numai ca acest lucru nu s-a produs. In acelasi timp, Fundatia prezinta si alte dovezi care demonstreaza ca asemenea practici ilegale sunt de fapt uzuale. Pentru ca, dupa numai cativa ani, partidul domnului Laszlo Tokes este, conform probelor administrate de FACIAS, finantat masiv din Ungaria. Este adevarat nu in cont direct, ci prin intermediul unor ONG-uri. Au donat sume uriase de bani, neinscrise nici acestea in Monitorul Oficial, Loteria de stat din Ungaria, Banca de Dezvoltare din Ungaria si Compania de Electricitate maghiara. Nici in ceea ce priveste aceste finantari ilegale, procurorii sesizati nu s-au pronuntat. Intr-un sens sau in altul.Citește mai multe pe CorectNewsFiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
alianta da
facias
ong
parchetul general
stolojan
tokes
traian basescu