Conform manualului. Este facuta, intre altele, in beneficiul direct a doua persoane. Intamplator sau mai degraba deloc intamplator, acestea sunt, nici mai mult, nici mai putin, decat ministrul Invatamantului, domnul Remus Pricopie, si adjunctul acestuia, domnul Mihnea Costoiu. Cei doi, daca Avocatul Poporului nu se adreseaza Curtii Constitutionale, vor avea posibilitatea sa detina cate mandate de rector doresc. Si veti afla in cele ce urmeaza cum. Dar si din multe alte puncte de vedere avem de-a face tot cu o lege cu dedicatie. Data in favoarea unor universitati mici si PSD-iste, gen Universitatea din Alba Iulia, care vor fi ajutate prin ordonanta sa se descurce mai bine sub aspect financiar, dar si in ceea ce priveste universitatile mai mari, care primesc din partea Guvernului Ponta, sub forma de cadou si eventual mita electorala, posibilitatea de a obtine, pe seama cursantilor, venituri suplimentare.
Conform Legii Funeriu, care la timpul ei a starnit un urias scandal prin faptul ca, in loc sa fie dezbatuta in Parlament, a fost trecuta sub forma asumarii de raspundere, un rector putea detine doar doua mandate succesive. Dupa care urma sa lase locul altui cadru didactic. Ordonanta de urgenta neconstitutionala, data pe sest de Guvernul Ponta in plina vacanta parlamentara, eludeaza, printr-o simpla schimbare a textului legii, prevederea la care faceam referire mai sus. Smecheria utilizata este o precizare prin care se stabileste ca este considerat un mandat doar cel dus pana la capat. Adica pana in ultima zi. Cu alte cuvinte, o persoana poate fi rector la infinit, cu singura conditie ca sa se autosuspende cate o singura zi din fiecare mandat. Incercand sa observam daca nu cumva in preajma liderilor PSD exista persoane aflate in aceasta situatie, am descoperit, nici mai mult, nici mai putin, ca este chiar cazul primilor doi demnitari ai Ministerului Educatiei si Invatamantului. Adica exact cei care au scris ordonanta de urgenta pe care premierul Victor Ponta a semnat-o fara sa o citeasca. Domnii ministri si-au oferit un frumos cadou.
Si nu este singurul. Pentru cine nu stie, cele mai multe universitati de mici dimensiuni din Romania sunt fiefuri PSD. Acestea supravietuiesc greu financiar, intrucat au un numar limitat de studenti. Ordonanta le ofera, dintr-un condei, posibilitatea de a obtine castiguri suplimentare. Cum? Infiintand licee si colegii. In felul acesta, numarul platitorilor de taxe creste. Este un cadou oferit de Guvernul Ponta votantilor sai intr-un an electoral.
Dar si marile universitati au fost „premiate". In sensul ca, de acum incolo, pot primi si absolventii fara Bacalaureat ai liceelor.
Citește mai multe pe CorectNews
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol