O jucătoare detonează lumea tenisului: Suntem violate
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
tenis
tenis
 Kim Eun-hee, ce visa să ajungă o vedetă a tenisului, avea 10 ani când a fost violată prima oară de antrenorul său, iar astăzi renunţă la anonimat pentru a denunţa abuzurile sexuale la care sunt supuse în tăcere sportivele sud-coreene, scrie AFP. 

La zece ani, Kim Eun-hee nici măcar nu ştia ce înseamnă relaţiile sexuale, dar ştia că îi este frică atunci când antrenorul îi ordona să meargă în camera sa, ştia ce înseamnă durerea şi umilirea. 

"A fost nevoie să treacă ani de zile ca să-mi dau seama că era vorba de viol. Vreme de doi ani, nu a încetat să mă violeze. Îmi spunea că e un secret între mine şi el", a povestit Kim Eun-hee pentru AFP. 

La 27 de ani, tânăra vorbeşte în premieră pentru presa internaţională, denunţând agresiunile sexuale la care sportivele sunt supuse de către antrenorii lor. 

Coreea de Sud este cunoscută pentru tehnologiile sale ultimul răcnet şi vedetele K-pop dar este şi o putere sportivă, una din cele doar două ţări asiatice care au găzduit atât Jocurile Olimpice de iarnă, cât şi la cele de vară, situându-se în primele zece locuri în clasamentul pe medalii. 

Promovarea pe "relații"

Societatea rămâne însă profund patriarhală şi ierarhizată, cu un establishment sportiv esenţialmente masculin. Pentru a avea o carieră reuşită, legăturile personale sunt aproape la fel de importante ca performanţele. 

Sistemul taberelor de antrenament, asemănător cu modelul comunist, întâlnit de exemplu în China, a permis Coreei de Sud să se autodepăşească, dar este şi un teren favorabil abuzurilor, mai ales în cazul minorelor, a căror viaţă este controlată strict de antrenori. 

"Antrenorul era regele lumii mele, dicta tot în viaţa mea de fiecare zi, de la felul în care-mi făceam exerciţiile până la momentul în care trebuia să dorm şi ce trebuia să mănânc", a continuat Kim, care era şi lovită constant în cadrul "formării" sale. 

Nu a fost judecat 

Până la urmă, antrenorul a fost concediat când mai mulţi părinţi s-au plâns că are un "comportament suspect", dar el a găsit alt centru şi nu a avut niciun fel de probleme cu justiţia. 

Numeroase victime păstrează tăcerea, fiindcă a vorbi înseamnă a spune adio viselor de celebritate. 

"Cele care vorbesc sunt ostracizate şi hărţuite ca 'trădătoare' care au acoperit sportul de ruşine", subliniază Chung Yong-chul, profesor de psihologia sportului la o universitate din Seul. 

Un studiu realizat în 2014 de Comitetul Olimpic şi Sportiv din Coreea a arătat că o sportivă din şapte a fost victima unor abuzuri sexuale în anul precedent, însă 70% nu au cerut ajutor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel