O firmă din Cluj are o dronă care nu poate fi bruiată. Vasile Dîncu, dezvăluiri privind capacitatea României de a produce armament / video
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Elena Aurel
WhatsApp
Vasile Dîncu, candidat PSD la Parlamentul European, a fost invitatul lui Bogdan Chirieac în cadrul emisiunii electorale DC Votez unde a vorbit despre capacitatea României de a produce armament. 

Potrivit lui Vasile Dîncu, anul acesta, Agenția Europeană de Apărare a lansat 54 de proiecte la care participă și firme românești. Deși România nu este lider de asocieri în aceste proiecte, se așteaptă ca acest lucru să se schimbe anul viitor. Târgul de armament și BSDA (Black Sea Defense and Aerospace) a fost un mare succes și a oferit oportunități importante.

„Anul acesta, Agenția Europeană de Apărare a lansat un apel și a câștigat 54 de proiecte, 1 miliard de euro, în domeniul inovației, tehnologiei. Sunt și o mulțime de firme românești care participă. Din păcate nu prea suntem lideri de asocieri în aceste proiecte, dar, anul viitor, cu siguranță o să fim pentru că am văzut târgul de armament și BSDA (Black Sea Defense and Aerospace).

A fost un mare succes. Aici am vorbit cu mai mulți ambasadori și reprezentanți au unor ministere pe care i-am cunoscut înainte și care au fost prezenți. Acest târg ne-a dat foarte mari speranțe prin documentele care s-au semnat.

De exemplu, cei de la Rheinmetall au avansat deja cu fabrica de pulbere de la  Făgăraș. Vom construi, probabil, tancul german Lynx la Cugir și Mediaș, la Reșița vom face muniție. Am văzut Automecanica București care produce în continuare comenzi în plus și sper că statul român va fi atât de deștept încât Guvernul să accepte că noi putem fi și exportatori, că putem face G2G în interiorul Uniunii Europene. Am văzut că unor oameni din ministere li se pare că noi nu putem face asta, dar se poate face, cred că este legal și Uniunea Europeană permite acest lucru.", a spus Vasile Dîncu.

 

1. Vasile Dîn... (vasile-diprc-ccprc-82ncu1_15117300.jpg)

 

Schengen militar

Vasile Dîncu a subliniat necesitatea flexibilizării legislației europene, în special în materie de achiziții, pentru a facilita achizițiile comune. De asemenea, el a menționat intenția Uniunii Europene, susținută și de NATO, de a crea un „Schengen militar".

„O parte din aceste probleme țin de legislație. Una în hotărâri a fost aceea de a flexibiliza legislația europeană. În primul rând în materie de achiziții. Vom face și achiziții comune.

Pe de altă parte, este și o decizie a Uniunii Europene care a fost îmbrățișată și de NATO, a unui Schengen militar pentru că, în momentul acesta, nu numai din cauza mobilității, a căilor de rulare proaste, dar ca să aduci un tanc Abrams dintr-un port din Olanda până în Ucraina sau până în România, nu rezistă podurile, dar face două săptămâni. Și din cauza reglementărilor fiecărei țări pentru că să treci armamentul dintr-o țară în alta trebuie să ai aprobări.

Deci este vorba și din punct de vedere legislativ să construim un Schengen militar, dar este o altă decizie în ceea ce privește apărarea comună.", a spus Vasile Dîncu. 

 

Ideea de dronă românească

„Fabricile de stat sunt o ruină în momentul ăsta. Ne-ați spus ca vom face pulberi, tancul Lynx. Astea se fac pentru că sunt companiile private care au făcut, dar nu companiile de stat.”, a spus Bogdan Chirieac. 

„Și companiile de stat se vor asocia și vor valorifica această chestiune. În general, există infrastructură și mai există un lucru pe care l-am discutat de mai multe ori cu investitorii străini, este acela că există medii, în anumite orașe mai mici sau unde au fost fabricile de armament, în care oamenii sunt obișnuiți să lucreze în industrie. Vârsta medie în industria de apărare de stat este de 55 de ani, toți foarte tineri.

Guvernul României a lansat o ideea care sper să fie dusă mai departe și de următorul guvern, ideea de dronă românească. La BSDA am descoperit în jur de 10 firme românești care lucrează pentru firme străine care, în general, lucrează în domeniul dronelor. Am descoperit o firmă din Cluj care avea o dronă care nu putea fi bruiată.", a spus Vasile Dîncu la emisiunea „DC Votez" de pe DC News, DC News TV și ȘtiriDiaspora. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel