Data publicării:

O fetiță de nici 2 ani a fost găsită în stare de putrefacție, într-un apartament din Cernavodă

Autor: Andrada Oana | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto ilustrativ / Imagine de Thorsten Frenzel de la Pixabay
Foto ilustrativ / Imagine de Thorsten Frenzel de la Pixabay

O fetiță care ar fi împlinit doi ani în luna august a fost găsită în stare de putrefacție, într-un apartament din Cernavodă. 

O fetiță în vârstă de un an și 10 luni a fost găsită în stare de putrefacție, într-un apartament din Cernavodă. Micuța se afla într-o albie, înfășurată în scutece și celofan.

Descoperirea macabră a fost făcută în urma unui apel la numărul unic de urgență 112. Rudele au dat alerta, îngrijorate de faptul că mama copilului, cunoscută cu afecțiuni psihice, nu mai răspunde la telefon. Familia se temea că s-a întâmplat ceva grav atât cu femeia, cât și cu fetița ei de aproape doi ani. 

La fața locului au intervenit oamenii legii, moment în care, femeia de 29 de de ani a încercat să fugă. 

Mama fetiței născută pe 31 august 2019 se află în acest moment în custodia poliţiei, conform Observator

Tot la Cernavodă:

În luna aprilie, o profesoară a fost găsită moartă în casă, cu mâinile legate la spate şi un căluş în gură

O profesoară din Cernavodă a fost găsită moartă în casă, în luna aprilie, parțial dezbrăcată, cu mâinile legate la spate şi un căluş în gură. Crima îngrozitoare a fost descoperită de sora profesoarei, potrivit Antena 3. 

Pompierii au reușit să deschidă ușa apartamentului, din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru femeie. 

„În această dimineață (n.red. 8 aprilie a.c.), în jurul orei 09.00, prin apel unic pe 112, am fost solicitați să intervenim pentru deblocarea unei uși în Cernavodă. La fața locului s-au deplasat colegii de la Detașamentul Cernavodă cu o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare și de asemenea în sprijin o ambulanță SAJ.

VEZI ȘI: EXCLUSIV  Povestea de viață a unui scafandru: A fost singura persoană pe care am salvat-o și nu am luat apoi bătaie

Sosiți la fața locului, pompierii au deblocat ușa cu mijloacele din dotare și în casă a fost găsită o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 50 de ani, care a fost declarată decedată", se arăta într-o informare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea.

Ulterior, s-a aflat faptul că „decesul victimei a venit în urma unei confruntări, ca urmare a faptului că a fost descoperit că voia să-i sustragă cheia pentru a-i sustrage sume de bani”, declara Gill Julien Grigore, prim-procuror al Parchetului Tribunalului Constanța. (Citește mai mult AICI.)

VEZI ȘI: Un jandarm de la Centrala Nucleară Cernavodă a vrut să se sinucidă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel