• O femeie tehnocrat, în calcule să fie premier - Surse. Bogdan Chirieac: Toți s-au jurat, au dat ceva în scris

Negocierile din coaliție s-au transformat într-un nou episod tensionat, cu certuri, acuzații și blocaje pe tema austerității, taxelor și viitorului premier. Analistul Bogdan Chirieac a comentat subiectul.
Negocierile pentru noile măsuri de austeritate s-au transformat într-un scandal de proporții, cu acuzații dure și tensiuni deschise între partenerii de coaliție. Liderii PSD au declarat public că „răbdarea a ajuns la final”, în timp ce reprezentanții USR, în frunte cu Cristian Ghinea, s-au contrat dur atât cu social-democrații, cât și cu PNL. Claudiu Năsui a ridicat tonul și ar fi lansat amenințări directe în timpul ședinței.
Blocajul ar fi fost provocat de disputele legate de rotativa premierilor: PSD insistă ca un sistem de rotație să fie adoptat, cu PNL primul la conducerea executivului, urmat apoi de social-democrați. De partea cealaltă, USR, PNL și UDMR ar prefera o altă formulă, fără această alternanță. În ședință s-a discutat inclusiv despre o variantă de compromis – un premier tehnocrat, propunere venită din partea PSD și acceptată, în principiu, de PNL. Potrivit informațiilor România TV, o femeie ar putea fi luată în calcul pentru acest rol, deși nu s-au avansat nume concrete. Criza se prelungește deja de aproape trei săptămâni, alimentată de dezacordurile fiscale și de numirea viitorului premier. Analistul Bogdan Chirieac a comentat tot haosul care pare să se desfășoare acum la Cotroceni, dar și la Victoria.
"Acum toată lumea vede majorarea de taxe și impozite ca pe un dat"
„Totul este pentru binele țării! Dar pentru ce altceva? Nu cred că oamenii aceștia se luptă pe portofolii bănoase. Exclus! Deci, eu n-am văzut niciun partid politic, spre disperarea mea, care să spună ‘domne nu ne vom apropia, nu vom introduce noi taxe și impozite, vom reduce strict cheltuielile statului’. Până la urmă, statul se află în deficit în momentul acesta. Oamenii nu trebuie dați afară. Pur și simplu trebuie stabilite niște criterii de performanță. Deocamdată, statul este putred și deficitar. Domne, dacă te apuci să dai oameni afară pe legea actuală e o nebunie.
În primul rând, nu poți să-i dai afară. Îi dai acum, iar peste un an sau doi ți-i bagă înapoi instanțele de judecată. În al doilea rând, unii dintre ei au anumite contracte de muncă și trebuie să le dai și nu știu câte salarii la plecare. Deci, iar majorezi cheltuielile. Dincolo de asta, cheltuielile de funcționare ale statului sunt aberante din multe puncte de vedere. Sunt multe instituții care sunt complet nefuncționale. E totul blocat, fiindcă șeful instituției e plecat în concediu două săptămâni. Deci, nu ai ce să faci. Așa funcționează statul acesta în momentul de față. Nu văd niciun partid politic cu o poziție clară. Toți s-au jurat, au dat ceva în scris, inclusiv președintele Dan, au zis că nu majorează TVA-ul. A dat și-n scris cu semnătură în campanie.
Acum toată lumea vede majorarea de taxe și impozite ca pe un dat. Deja discutăm ‘hai domne că nu majorăm prea tare, o luăm mai încet’. Au vorbit de TVA-ul ăla de 24%, ne-au speriat pe toți, ca mai apoi să ne spună că nu va fi așa ca să suflăm ușurați toți. Să simțim că ni s-a făcut și nouă un serviciu. Nu aud nimic despre reducerea cheltuielilor statului sau despre pensiile speciale. Pensiile speciale s-au mărit în ultimii 15 ani de 20 de ori. Legea pensiilor speciale este mai solidă decât legea gravitației. Legea gravitației o mai învingi cu Elon Musk, dar pe cea a pensiilor speciale, ba. Domne, eu propun să renunțăm complet la bugetul educației și să achităm datoriile spre magistrații noștri onorabili. Faci un referendum dacă vrei să faci o d-asta. În orice caz, tot ce se întâmplă, și am mai spus asta, nu e deloc bine. Mi-e teamă că e doar începutul”, a explicat Bogdan Chirieac.
CITEȘTE ȘI: USR vrea taxă pe pensiile mici. Bogdan Chirieac: Mi-e teamă că e doar începutul. Lucrurile așa vor merge
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News