O femeie și-ar fi atacat copiii cu cuțitul și le-a spus polițiștilor că socrul ei e agresorul, la Dej
O femeie și-ar fi atacat copiii cu cuțitul și s-ar fi înjunghiat, la Dej, dintr-o dorință de răzbunare pe socrul ei.
Miercuri seară, o femeie și cei doi copii ai ei au ajuns la Spitalul Municipal din Dej. Mama susținea că au fost atacați cu cuțitul în propria casă, iar suspectul inițial era socrul femeii. Ulterior însă, s-a arătat faptul că mama ar fi fost cea care și-a atacat copiii cu cuțitul, dintr-o dorință mai veche de răzbunare. Ea ar fi vrut apoi să se înjunghie.
Copiii au recunoscut în cele din urmă cele întâmplate. Totodată, mai mulți săteni au susținut că bunicul copiilor a fost la stână toată ziua și nu avea cum să fie el autorul.
Femeia a ajuns direct pe masa de operații, după ce a suferit multiple leziuni înjunghiate, atât în zona abdomenului, cât şi în zona cervicală și în zona cefei. Cei doi copii de șase, respectiv opt ani au suferit tăieturi superficiale, dar au rămas pe secţia de pediatrie a Spitalului din Dej.
Tot ea a sunat la 112
Alarma a fost dată de femeie, printr-un apel la 112. Ea a sesizat faptul că în gospodărie a izbucnit un conflict și ar fi nevoie de polițiști. La fața locului s-au deplasat oamenii legii, care au găsit mama și cei doi copii răniți.
Femeia, aflată în stare de ebrietate, le-a spus oamenilor legii că socrul ei i-a atacat cu cuțitul. În cele din urmă, acesta a fost audiat, iar polițiștii au stabilit ce s-a întâmplat.
Un reprezentant de la Protecția Copilului se va deplasa în comuna Bobâlna din Dej, acolo unde locuiește familia cu pricina, scrie Observator.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News