O femeie din Ucraina a cântat la pian într-o casă distrusă de bombele ruseşti. Scena aduce aminte de filmul Pianistul
Într-o casă distrusă de bombardamentele armatei ruse, o femeie din Ucraina a cântat la pian. Scena a adus aminte de filmul Pianistul, cu Adrian Brody.
Cea care a cântat este Irina Maniukina, pianistă profesionistă, iar reprezentaţia care a devenit virală ar fi avut loc la doar câteva ore după ce o bombă a căzut la nici 10 metri de locuinţa sa din Bila Tserkva, la sud de Kiev. Femeia a cântat două piese, Schubert Impromptu Op 90 no 2 şi Chopin - Etude Op 25 no 1, în timp ce persoana care filma arăta dezastrul lăsat în urmă de bombardament.
PUTEŢI VEDEA CLIPUL VIDEO AICI
Scena aduce aminte de filmul Pianistul, cu Adrian Brody în rolul principal, în care Wladyslaw Szpilman, un pianist evreu din Varşovia, cântă la pian pentru un soldat german într-o casă distrusă de bombardamentele armatei naziste. Adrian Brody a obţinut premiul Oscar pentru interpretarea sa din acest film.
Nu este primul concert din Ucraina afectată de război
Amelia Anisovych a devenit "fetiţa cu lipici" care a mai îndulcit, cât de cât, atmosfera de război care s-a propagat în întreaga lume în ultimele două săptămâni. Farmecul şi vocea-i aparte au putut fi admirate în filmuleţul care circulă de câteva zile pe Facebook. Aflată la adăpost de bombele ruşilor, fetiţa şi-a dorit să schimbe puţin atmosfera în buncărul din Kiev în care se afla alături de alte câteva sute de personae şi a început să cânte melodia ei preferată - „Let It Go‟ din filmul „Frozen‟. Videoclipul original de pe Facebook nu mai este public, dar o versiune a clipului a înregistrat peste 15 milioane de vizualizări în doar două zile. VEZI MAI MULTE AICI
Într-un act de sfidare în deja celebra piaţă Maidan din Kiev, unde proteste recente au dejucat planurile Moscovei în Ucraina, o orchestră s-a adunat miercuri în faţa unei mici mulţimi pentru a interpreta imnul naţional în timp ce forţele ruse înaintau spre oraş, relatează Reuters, citat de Agerpres.
Orchestra simfonică din Kiev a interpretat şi un fragment din "Odă bucuriei", de Ludwig van Beethoven, aflată la originea imnului Uniunii Europene, amintind dorinţa guvernului ucrainean de a se apropia de Europa şi de a se îndepărta de orbita Rusiei.
Zeci de persoane s-au adunat în Piaţa Independenţei (Maidan), unii dintre cei prezenţi fluturând drapelul Ucrainei. La încheierea imnului naţional cei adunaţi în piaţă au aplaudat, iar o femeie a strigat "Pentru Ucraina!". VEZI MAI MULTE AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News