O femeie din Norvegia a luat o amendă de 8000 de euro, după ce s-a urcat băută pe o trotinetă electrică
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Fotografie de la Mathias Reding, pexels
Fotografie de la Mathias Reding, pexels
S-a urcat pe trotineta electrică, deşi consumase alcool, şi a fost amendată cu 8000 euro. I se întâmplă unei femei de 40 de ani din Norvegia. 

Dar aceasta nu este singura sancţiune primită de femeie. După ce şi-a recunoscut fapta, ea a fost condamnată la 15 zile de închisoare cu suspendare şi va fi obligată să susţină din nou examenul pentru permisul de conducere. Asta deşi strada pe care se afla era complet goală. 

Conform poliţiştilor prezenţi la faţa locului, femeia avea 1,4 la mie alcoolemie. 

Cantitatea de alcool în sânge tolerată în Norvegia este 0,5 grame per litru de sânge, iar condusul în stare de ebrietate se pedepseşte cu amendă, echivalentul salariului pe o lună şi jumătate, dar şi cu condamnare la închisoare. Aceste reguli se aplică inclusiv scuterelor electrice şi trotinetelor, deoarece acestea sunt clasificate ca vehicule motorizate. Judecătorii ar fi arătat, însă, clemenţă, scrie Le Figaro. Amenda ar fi trebuit să fie cu 1000 de euro mai mare, arată sursa citată. 

În motivare, instanţa spune că femeia a condus trotienta doar câteva minute, dar şi că în zonă nu erau maşini sau pietoni, neexistând astfel o situaţie periculoasă. 

Cine răspunde pentru faptele trotinetistului minor sau cu probleme psihice? Titi Aur, răspuns sec și dur. Soluția av. Cuculis. Poliția spune că e legată la mâini

Conform regulamentelor de utilizare ale trotinetelor electrice, acestea nu pot fi închiriate şi folosite de persoane sub vârsta de 14 ani, nu pot fi folosite pe trotuare în afara pistelor special amenajate, şi nici nu ar trebui să depăşească viteza de 25 km/h. 

În realitate, însă, trotinetele provoacă haos în trafic şi printre pietoni. Asta pentru că sunt folosite în afara pistelor special amenajate, pentru că sunt folosite de persoane care, de multe ori, nu au pregătire rutieră minimă şi pentru că se întâmplă să fie folosite şi de copii. 

Întrebat cine este de vină atunci când o trotinetă electrică este închiriată de pe stradă de un minor sau de o persoană care nu este în deplinătatea facultăţilor mintale, Titi Aur a spus, sec, că "răspunsul peiorativ ar fi... bunica". Evident, metaforic, pentru că expertul se referă în acest caz la faptul că nimeni nu este responsabil. Şi mai departe a explicat şi de ce. 

"Nu are cine să fie responsabil. Acest lucru nu a fost nici gândit, nici reglementat. Noi, spre deosebire de ţările civilizate, mai avem un mare dezavantaj. Copilul de 14 ani din Germania a beneficiat de educaţie rutieră la şcoală. Adică cum să meargă cu bicicleta, trotineta, maşina, cum să treacă strada, mai multe. La noi, înainte de Revoluţie, beneficiam de educaţie rutieră la şcoală. După Revoluţie, s-a considerat că e pierdere de timp şi am ajuns să fim primii la morţi şi răniţi. Suntem primii şi la copii decedaţi în accidente rutiere, cu 140 de astfel de cazuri pe an, la grupa de vârstă 0-14 ani", a explicat Titi Aur pentru DC NEWS. 

Propunerea avocatului Cuculis: Trebuie schimbată legislaţia

"După părerea mea, aceste trotinete electrice ar trebui să fie înmatriculate. Astfel, putem găsi imediat persoana care a închiriat-o. Din punct de vedere contractual, în schimb, nu poţi verifica dacă o persoane are probleme psihice. Trebuie schimbat sistemul naţional, legislativ, astfel încât cei care au servicii de rent-a-car-, rent-a-bike, etc, să aibă posibilitatea să acceseze sistemul naţional al persoanelor care sunt sub tratament psihiatric. 

În cazul trotinetelor, părerea mea este că poţi face un contract mai solid pentru a scăpa de orice răspundere. Dar pentru controale cum trebuie, trebuie schimbată legislaţia. Conducătorii acestora nu pot fi identificaţi", a explicat avocatul Adrian Cuculis. 

CITEŞTE AICI PUNCTUL DE VEDERE AL POLIŢIEI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel