O femeie de 82 de ani va zbura în spațiu cu Jeff Bezos. „Voi iubi fiecare secundă" - VIDEO
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
O femeie de 82 de ani îl va însoți pe Jeff Bezos în spațiu pe 20 iulie.

O femeie de 82 de ani, Wally Funk, îl va însoţi pe Jeff Bezos în spaţiu la bordul unui zbor al companiei sale Blue Origin, pe 20 iulie, devenind cea mai vârstnică persoană care călătoreşte în spaţiu, a anunţat joi compania, potrivit AFP.

 

Cine va mai zbura alături de Jeff Bezos



Funk va fi al patrulea pasager al acestui prim zbor cu echipaj al companiei de turism spaţial, alături de miliardar, de fratele său, Mark Bezos, şi de câştigătorul unei licitaţii al cărui nume nu a fost încă dezvăluit, transmite Agerpres.


În anii '60, Wally Funk făcea parte dintr-un program privat numit "Mercury 13", un grup de 13 femei care au trecut aceleaşi teste ca şi astronauţii bărbaţi selectaţi în cadrul programului Mercury al NASA pentru a trimite primii americani în spaţiu.

"Mi-au spus că am făcut treaba mai bine şi mai repede decât oricare dintre bărbaţi", a declarat Wally Funk într-un videoclip postat pe contul de Instagram al lui Jeff Bezos la momentul anunţului. "Am spus că vreau să fiu astronaut. Dar nimeni nu a vrut să mă ia. Nu credeam că voi merge vreodată acolo-sus. Voi iubi fiecare secundă".

 

"Bine ai venit în echipaj, Wally"



"Nimeni nu a aşteptat atât de mult", a scris Jeff Bezos în postarea sa. "Bine ai venit în echipaj, Wally".

Wally Funk a devenit prima femeie inspector a agenţiei americane de aviaţie, FAA. Ca pilot, ea a acumulat 19.600 de ore de zbor.

Racheta New Shepard a Blue Origin este programată să decoleze pe 20 iulie şi să ajungă la linia Kármán, care marchează, potrivit convenţiei internaţionale, începutul spaţiului, la 100 de kilometri deasupra Pământului. Pasagerii vor putea apoi să plutească la gravitaţie zero timp de câteva minute şi să observe curbura Pământului.

Apoi capsula va începe o cădere liberă pentru a reveni pe Pământ şi va fi încetinită de trei paraşute mari şi de retrorachete înainte de a ateriza într-un deşert din vestul Texasului. 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Jeff Bezos (@jeffbezos)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel