O femeie din Illinois este acuzată că a împușcat mortal un bărbat după ce acesta a refuzat să o sărute, după ce consumaseră împreună alcool, scrie The Independent. Femeia, mama a trei copii, socializa cu bărbatul și iubita acestuia, în apartamentul lor din Rolling Meadows.
Potrivit procurorilor, Claudia Resendiz-Flores i-ar fi cerut bărbatului să o sărute, dar acesta a refuzat, apoi și-a sărutat iubita, moment în care femeia a devenit geloasă și i-a spus din nou să o sărute. Bărbatul a continuat să o refuze. În acel moment Claudia Resendiz-Flores s-a enervat și a luat arma bărbatului și a îndreptat-o spre el. Acesta a încercat să-i ia arma din mână, însă nu a reușit. Femeia l-a împușcat mortal în piept. Iubita bărbatului a sunat imediat la serviciile de urgență, iar ofițerii care au ajuns la fața locului au găsit pistolul încă în sufragerie.
„Claudia Resendiz-Flores a fost identificată ca fiind cea care a tras focul și a fost arestată. Se pare că incidentul este unul izolat și nu reprezintă o amenințare publică.”, a transmis poliția locală.
Femeia a recunoscut că l-a împușcat pe bărbat și a fost acuzată de crimă de gradul I. Claudia Resendiz-Flores este despărțită de soțul ei și își creștea cei trei copii singură.
Un ieșean și-a ucis concubina și a dormit cinci nopți cu cadavrul ei în pat
Un bărbat din Iași a fost condamnat la 11 ani și patru luni de închisoare pentru că și-a omorât concubina. Totodată, individul trebuie să plătească nepoatei femeii 6.000 lei, sumă care reprezintă costurile înmormântării. Sentința poate fi atacată cu apel.
Magistrații au luat în calcul faptul că, deși Constantin M. nu a recunoscut toate faptele, a pus crima pe seama consumului de alcool. Și vârsta sa a reprezentat un alt factor luat în calcul de judecători: bărbatul are 71 de ani.
Totul s-a întâmplat după ce, în timpul zilei de 1 martie a.c., Constantin M. a mers la piață și de acolo s-a întors acasă cu un litru de țuică, pe care l-a amestecat cu sirop de vișine. El și concubina au consumat o mare cantitate de alcool și s-au culcat. Noaptea, bărbatul a vrut să meargă la baie, dar era nevoit să treacă peste femeie pentru a coborî din pat. Femeia, deranjată, l-a împins. Individul s-a enervat și a bătut-o cu catarama de la curea pe față. Victima s-a înecat cu propriul sânge.
La autopsie, medicii legiști au identificat 14 răni în zona feței, patru în zona toraco-abdominală şi 8 la nivelul membrelor, inclusiv o fractură de braţ şi altele costale. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Geoană, anunț privind candidatura la prezidențiale 2024: Văzând ce se întâmplă în țară...
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Noi împotriva noastră. Zodia care se confruntă cu introspecții intense sub influența Lunii Pline
- Chirieac arată partea bună a noii curse pentru Capitală: Nu mai hotărăsc alții. Bucureștenii să aleagă!
- Care sunt șansele ca inteligența artificială din viitor să nu se lase condusă de om. Prof. Duțu: Am asista la încă o catastrofă asupra vieții pe planetă, deși n-ar fi prima