Data publicării:

O femeie a fost omorâtă de o haită de câini

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
caini
caini

Alegeri prezidentiale 2024

O femeie de 62 de ani, din comuna Albota, judeţul Argeş, a murit după ce a fost atacată de o haită de câini pe o stradă din localitate, iar primarul spune că sunt frecvente cazurile în care animalele sunt abandonate din maşinile care trec prin zonă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, marţi, femeia a mers la preotul din sat pentru a-l ajuta la ridicarea casei pe care acesta şi-o construieşte, însă la întoarcerea acasă, pe drum, a fost atacată de mai mulţi câini. Femeia a reuşit să scape de animale şi şi-a continuat drumul spre acasă. Ulterior, femeia a fost găsită, miercuri dimineaţă, moartă în casă de către fiul său, care a anuţat Poliţia. "A venit acasă şi nu ne-a anunţat nici pe mine nici pe soţia mea, stăm gard în gard. Astăzi (n.r. - miercuri) am găsit-o moartă în casă, sânge peste tot în încăpere, iar ea era moartă de câteva ore, nu-mi dau seama de când. Am anunţat poliţia. Are muşcături peste tot pe picioare, au sfâşiat-o până la os" a spus fiul femeii. La faţa locului au venit poliţişti şi lucrători ai Serviciului Medico Legal Argeş care au luat trupul neînsufleţit. "Sunt urme de sânge pe o distanţă de 900 de metri de pe o uliţă la casa ei, are plăgi multiple la picioare provocate de muşcături", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, comisar Dănuţ Dinu. Poliţiştii au început o anchetă în acest caz pentru a stabili împrejurările în care a avut loc incidentul.

Rudele femeii au spus că vecinii din zonă nu au câini răi, astfel că aceasta ar fi fost, cel mai probabil, atacată de animale comunitare. De asemenea, primarul comunei Albota a declarat că este posibil ca animalele care au atacat-o pe femeie să fie din alte zone, fiind frecvente cazurile în care câinii sunt abandonaţi din autoturismele care tranzitează localitatea pe DN 65 Piteşti-Slatina sau în care animalele au fugit dintr-un adăpost aflat în apropiere. "Avem o problemă cu câinii şi nu sunt neapărat ai noştri, sunt mulţi cei care îi aduc din Piteşti şi din Teleorman, îi aduc cu maşinile şi sunt abandonaţi pe teritoriul comunei noastre. Apoi mai e o posibilitate şi anume ca animalele care au atacat-o pe femeie să fie de la o biobază din apropiere de Moşoaia, de unde mai scapă câini. Am avut un caz când mai mulţi câini flămânzi au mâncat caprele unui om, nu putem să-i împuşcăm, nu ne lasă legea. Eu vreau să fac un adăpost pentru bătrâni, nu unul pentru câini, nu avem bani pentru aşa ceva", a declarat primarul localităţii argeşene Albota, Ion Dumitru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel