O femeie a ajuns la spital după ce a mâncat o căpșună
Data publicării:
Autor: Alina Panico
WhatsApp
După scandalul de anul trecut al căpşunilor contaminate cu ace de cusut, catalogat drept ''terorism alimentar'', se pare că incidentele bizare de acest tip continuă, două întâmplări similare fiind raportate luna aceasta, informează luni Xinhua.

Potrivit presei locale, la un supermarket din Melbourne a fost descoperit un ac de cusut într-o căpşună, incidentul fiind adus la cunoştinţa autorităţilor pe 10 septembrie. Un alt doilea caz a fost descoperit luni. Într-o declaraţie pentru postul 3AW Radio, David Chapman a spus că fiica lui vitregă în vârstă de 30 de ani a fost transportată la spital după ce a mâncat o căpşună. 'A luat o muşcătură şi a ieşit la iveală un ac mare, cam cât toată lungimea căpşunii', a precizat acesta. A fost foarte şocată şi foarte surprinsă de acest lucru, a mai spus el.

,,Întrucât a resimţit jenă la nivelul gâtului, am transportat-o la camera de gardă unde a făcut radiografii care au confirmat că nu este vorba despre ceva metalic, ci despre ceva blocat la nivelul gâtului, care se deplasează în jos, a precizat Chapman.

În urma celor 200 de incidente produse la sfârşitul lui 2018, sectorul căpşunilor din Australia a fost grav afectat, numeroase produse fiind scoase de la comercializare, iar prejudiciile fiind estimate la 12 milioane de dolari australieni. Cultivatorii speră ca anul acesta industria căpşunilor să revină la normal, după arestarea şi condamnarea unui bărbat de 50 de ani care lucra la ambalarea căpşunilor. Poliţia a deschis o anchetă referitoare la incidentele recente.

Sursa: AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel