Data publicării:
O familie întreagă, găsită fără viață în curtea casei lor din Cluj. Ce s-ar fi întâmplat
Descoperire macarbră în Cluj. O familie întreagă a fost găsită fără viață în curtea casei lor.
Trei persoane, membri ai aceleași familii, au fost găsite decedate în curtea din spatele casei lor situate într-o pădure din Colonia Sopor. Autoritățile au fost alertate de către un vecin care a sunat la 112. Se pare că bărbatul încercase să îi contacteze telefonic pe cei trei, dar niciunul nu a răspuns, așa că s-a gândit că este posibil să se fi întâmplat ceva. Oamenii legii s-au deplasat imediat la domiciliul acestora, însă, din păcate, familia a fost găsită fără suflare lângă piscina din curtea casei, transmite Antena 3 CNN.
Deocamdată nu se știe cu exactitate de cât timp se aflau acolo, acest lucru urmând a fi stabilit în urma necropsiei care va consta cauza exactă a morții, dar și ora la care cei trei au decedat.
Cauza probabilă a morții
Victimele identificate de polițiști erau îmbrăcate în costume de baie și zăceau fără viață lângă o piscină gonflabilă pe care o aveau montată în curte. Din primele informații se pare că s-ar fi electrocutat din cauza unei improvizații electrice.
La fața locului a fost chemat un electrician, iar acesta ar fi explicat că familia avea tot felul de improvizații cu fire electrice și becuri în curte. Mai mult decât atât, peste piscină treceau două fire electrice, trase din tabloul electric. Tocmai din acest motiv acum se presupune că unul dintre aceste fire s-a rupt, iar cei trei au murit electrocutați. Casa se afla într-o zonă împădurită, iar vecinii au fost prea departe ca să audă ceva și să poată interveni pentru a-i salva. Oamenii legii continuă acum ancheta pentru a stabili ce s-a întâmplat de fapt acolo și cum au murit cei trei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News