Data actualizării:
Data publicării:

O familie cu trei copii din Timișoara, la spital în urma unei dezinsecții

Autor: Andrada Oana | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto ilustrativ spital de Erkan Utu, de la Pexels
Foto ilustrativ spital de Erkan Utu, de la Pexels

Un cuplu și trei copii au ajuns la spital, joi, după ce au intrat în apartamentul în care locuiau, în urma unei dezinsecții. Incidentul s-a petrecut în Timișoara, acolo unde, în 2019, doi copii și o mamă au murit în cazul deratizării din "blocul morții".

Cei doi părinți au chemat o firmă pentru a face dezinsecție împotriva ploșnițelor, în apartamentul lor de pe strada Aștrilor din Timișoara. Deși reprezentații firmei i-ar fi avertizat pe părinți să nu intre în casă timp de două ore după finalizarea operațiunii, aceștia ar fi intrat imediat după plecarea echipei. 

După o jumătate de oră, cei doi părinți și copiii au început să acuze stări de rău și au sunat la numărul unic de urgență 112. La fața locului au fost trimise trei echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță, dar și pompierii cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. Totodată, și echipajul CBRN din cadrul ISU Banat a participat la intervenție.

„După ce a fost efectuată o dezinsecție într-un apartament, 2 adulți și 3 copii au intrat în interiorul acestuia. Bărbatul a acuzat dificultăți în respirație. Echipajele ajunse la fața locului au ventilat camerele apartamentului și apartamentele învecinate. În urma măsurătorilor efectuate de către echipajul CBRN, nu au fost detectate substanțe toxice. Cele 5 persoane au fost transportate la spital pentru evaluare medicală”, au transmis reprezentanții ISU Banat, potrivit tion.ro.

Tatăl a fost găsit căzut lângă ușă, iar mama și cei trei copii, conștienți. În timp ce bărbatul a ajuns la Spitalul Județean din Timișoara, ceilalți membri ai familiei au fost transportați la Spitalul Louis Țurcanu.

VEZI ȘI: Sentință finală în cazul deratizării care a omorât doi copii și o mamă, în Timișoara

A fost dată sentința finală în cazul deratizării din Timișoara, în urma căreia o femeie și doi copii au murit. 

S.B., patronul firmei care a realizat deratizarea din "blocul morții" din Timișoara, în noiembrie 2019, a fost condamnat definitiv la șase ani și nouă luni de închisoare de Curtea de Apel Timișoara. De asemenea, bărbatul a fost obligat la plata unor daune de 150.000 de euro și 700.000 de lei. 

În noiembrie 2019, un copil nou-născut, unul de trei ani și o mamă de 29 de ani au murit intoxicați, după realizarea deratizării în bloc. Alte persoane au ajuns la spital. Judecat în primă instanță la Judecătoria Timișoara și în apel la Curtea de Apel Timișoara, patronul firmei de deratizare a fost găsit vinovat pentru ucidere din culpă. 

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel