Data publicării:

O duce rău în căsnicie Justin Bieber? Hailey cheltuiește foarte mult, l-a transformat, i-a tăiat aripile - spun apropiații starului

Autor: Liana Ganea | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
captură video
captură video

E nefericit Justin Bieber alături de Hailey?  

În ultimele luni, Justin și Hailey Bieber au făcut valuri în presa tabloidă cu vestea că așteaptă primul lor copil. Cu toate acestea, informații recente sugerează că între cei doi soți lucrurile n-ar fi tocmai roz și că s-ar certa frecvent, inclusiv de la bani, deși pare greu de crezut.

Recent, Justin Bieber a călătorit la Mumbai pentru a susține un concert extravagant cu ocazia nunții lui Anant Ambani, fiul miliardarului Mukesh Ambani. După spectacol, care i-a adus artistului 10 milioane de dolari, Bieber a zburat înapoi în California. Având în vedere că Justin Bieber, în vârstă de 30 de ani, deține deja o avere estimată la 300 de milioane de dolari, mulți s-au întrebat de ce a acceptat să performeze la acest eveniment de lux. „Era într-adevăr atât de necesar să câștige acești bani?” se întreabă Daily Mail.

Mărturii îngrijorătoare

Săptămâna aceasta, două surse apropiate vedetei au vorbit cu publicația mai sus amintită, susținând că Justin este din ce în ce mai nefericit și disperat. „Hailey cheltuiește foarte mult”, a spus uul dintre cunoscuți. „A cheltuit zeci de milioane pe avioane private pentru a se deplasa în toată lumea, inclusiv pentru a-și face unghiile la un anumit salon”. 

„Este izolat de prietenii și familia lui. E nefericit, Hailey a preluat controlul complet asupra lui. Și-a pierdut identitatea, impulsul creativ și nu-și mai găsește inspirația”, au afirmat cei din cercul de apropiați ai starului internațional. Destul de îngrijorător dacă stăm să ne gândim că de ceva vreme încoace artistul nu a mai lansat nimic nou și nici nu mai apare în emisiuni, nu mai dă interviuri și nu se mai afișează în public ori la evenimente, refuzând deseori invitațiile. Să fi "apus" cu totul cel care a fost cândva "kidrhaul"?

Justin Bieber și Hailey Baldwin s-au căsătorit pentru prima dată într-o ceremonie civilă privată pe 13 septembrie 2018 în New York. Un an mai târziu s-au cununat și religios în prezența familiei și a prietenilor apropiați, la un hotel din South Carolina. Am zice că cei doi sunt bine, mai ales că așteaptă și un copil. Se pare, însă, că undeva ceva doare.

Cu aproximativ o lună în urmă Justin și-a îngrijorat din nou fanii după ce s-a filmat și s-a postat pe Instagram... plângând.

@baldnewsnetworks #justinbieber #sad #photo #foryou #crying ♬ Sad song by piano and violin(886018) - NOVA

A fost abuzat sexual în adolescență?

Cei mai mulți spun că Justin ar trece prin momente grele și chiar suferă din nou de depresie, motiv pentru care s-a izolat, nu din cauza soției lui, Hailey, ci a mai multor experiențe traumatice din adolescență, din perioada când a fost în plină glorie și era înconjurat permanent de oameni influenți cu intenții nu mereu dintre cele mai bune.

În 2021, au apărut speculații în mass-media conform cărora Justin Bieber ar fi fost hărțuit sexual de Puff Daddy (Diddy) în timpul unei petreceri.

@j4realllllll Justin Bieber crying while EXPOSING DIDDY (REACTION) #fyp #viral #justinbieber #bieber #haileybieber #hailey #diddy #puff #crying #emotional #sad #exposed #prison #jail #new #trending #j4real ♬ Spooky, quiet, scary atmosphere piano songs - Skittlegirl Sound

Se crede că Bieber ar fi fost abordat de Diddy într-un mod considerat inadecvat și indecent. Totuși, aceste informații nu au fost confirmate oficial și au fost întâmpinate cu scepticism. Nici Justin Bieber nici Puff Daddy nu au făcut declarații publice detaliate despre incidentul respectiv, deși cazul a fost tratat pe scară largă în media și au apărut chiar și scenarii. De asemenea, nu au fost luate măsuri legale publice în legătură cu aceste afirmații. Fiecare dintre părți a avut ocazia să dezmintă sau să clarifice situația în propriile lor moduri, dar fără un impact semnificativ asupra reputației sau carierei lor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel