O deputată socialistă de la Chișinău a demisionat din Parlament și partid în semn de protest față de poziția formațiunii cu privire la invazia Rusiei în Ucraina
Deputata PSRM Alla Dolință a demisionat din Parlament și din Partidul Socialiștilor.
Deputata Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Alla Dolință, a demisionat. În cererea de demisie aceasta a invocat motive legate de războiul din Ucraina.
Ala Dolință menționează că îi este greu să vadă tragediile ce au loc în Ucraina. Astfel, ea a decis să renunțe la mandatul de deputat și să se retragă din Partidul Socialist, pe motiv că nu este de acord și nu susține metodele, conceptul și retorica conducerii și a partidului întreg.
„Îmi este greu să văd durerea, lacrimile, necazurile și distrugerea (...) îmi este foarte greu să accept aceste evenimente. În legătură cu împrejurările, am decis să renunț la mandatul meu de deputat, precum și să mă retrag din Partidul Socialist, deoarece nu sunt de acord și nu susțin metodele, conceptul și retorica atât a conducerii, cât și a partidului întreg”, se arată în cererea depusă, conform Deschide.md.
Igor Dodon a fost pus sub învinuire în dosarul „Energocom”. Acesta și-a depășit atribuțiile în interesul unui grup criminal organizat
Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost pus sub învinuire în dosarul „Energocom”, anunță Procuratura Generală. Potrivit unui comunicat al PG, astăzi, 27 iunie, procurorii i-au înaintat oficial învinuirea în săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, săvârșite de o persoană cu funcție de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat (art.46, art.328 alin.(3) din Codul penal).
De menționat că învinuirea formulată se referă la acțiunile acestuia din perioada anilor 2008-2009, atunci când a deținut funcția de prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului. Mai exact, acesta este învinuit că, din poziția pe care o avea la acel moment, deținând funcția de prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului, a semnat avizul în baza căruia, în mai 2008 de către directorul general al SA „Energocom” a fost încheiat contractul privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova, cu o compania străină Ungaria, în volum de 2 320 000 000 kw/h, pentru perioada lunilor mai 2008 - iunie 2009, contrar prevederilor art. 82 al Legii nr. 1134 din 02.04.1997 cu privire la societățile pe acțiuni.
Igor Dodon nu și-a recunoscut vina
Astfel, potrivit prevederilor contractului încheiat cu compania străină prețul energiei electrice pentru perioada lunilor mai-septembrie 2008 inclusiv a constituit 0,053 dolari SUA pentru 1 kw/h, și respectiv de 0,058 dolari SUA pentru 1 kw/h pentru energia electrică livrată în perioada de timp cuprinsă între lunile octombrie 2008 – iunie 2009 inclusiv, în condițiile în care SA „Energocom” avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai ieftin cu 29%.
Urmare a acțiunilor nominalizate, statului în persoana SA ,,Energocom” i-au fost cauzate daune în proporții deosebit de mari în valoare de 11 927 173 dolari SUA, echivalentul a 123 957 916 lei, mijloace bănești care au fost transferate ulterior pe conturile unor companii off-shore.
Concomitent, aceste acțiuni au dus la majorarea tarifelor la energia electrică, afectând drepturilor consumatorilor finali, cetățeni ai Republicii Moldova (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News