O controversată statuie a lui Zidane, în care îl lovește cu capul pe Materazzi, va fi reinstalată în Qatar - Video
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
O controversată statuie a lui Zidane, în care îl lovește cu capul pe Materazzi, va fi reinstalată în Qatar - Foto Agerpres
O controversată statuie a lui Zidane, în care îl lovește cu capul pe Materazzi, va fi reinstalată în Qatar - Foto Agerpres
Statuia imortalizând 'lovitura cu capul' a lui Zinedine Zidane asupra lui Marco Materazzi în finala Cupei Mondiale 2006, îndepărtată din capitala Qatarului, Doha, în 2013, va fi reinstalată în noul Muzeu al Sportului, a anunţat luni o responsabilă citată de AFP. 

Statuia de bronz, înaltă de mai bine de cinci metri şi cântărind mai multe tone, opera artistului francez Adel Abdessemed, a fost cumpărată de Autoritatea muzeelor din Qatar în cadrul pregătirilor pentru Cupa mondială ce va avea loc în acest an între 21 noiembrie şi 18 decembrie.

Ea a fost retrasă la mai puţin de o lună după ce a fost instalată la marginea mării în centrul oraşului Doha, în urma unei campanii care denunţa o idolatrie interzisă de islam.

'Noi aveam impresia că nu era la locul potrivit şi va fi reinstalată'

'Noi aveam impresia că nu era la locul potrivit şi va fi reinstalată. Intenţionăm să facem acest lucru la 3-2-1 Museum', care s-a deschis la sfârşitul lui martie, a declarat preşedinta muzeelor din Qatar, Al-Mayassa Al-Thani, sora emirului Qatarului, fără să ofere o dată precisă.

'Cu sculptura lui Zinedine Zidane, vom vorbi despre stresul la sportivi la marile turnee şi despre importanţa de a vorbi despre problemele de sănătate mintală', a spus Al-Mayassa Al-Thani.

'Arta, la fel ca orice altceva, este o chestiune de gust', a estimat Al-Mayassa Al-Thani, adăugând că 'societăţile evoluează'.

VIDEO

Potrivit acesteia, 'oamenii pot începe prin a critica un lucru înainte de a-l înţelege şi de a se obişnui cu el'. Paisprezece sculpturi uriaşe din bronz ale artistului britanic Damien Hirst, reprezentând etapele creşterii unui făt de la fecundare până la naştere, au trebuit să rămână acoperite în faţa unui spital în construcţie în Qatar între 2013 şi 2018.

Calendarul cultural al emiratului prevede, între altele, o expoziţie consacrată fotbalului la Muzeul Sportului începând din luna octombrie. Muzeul Artelor Islamice, renovat, urmează de asemenea să-şi redeschidă porţile în octombrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel