Data publicării:
O companie vrea să cucerească piața cu fripturi imprimate 3D
Cu „fripturi” vegetale imprimate 3D, un startup spaniol vrea să cucerească piața.
Pe măsură ce crește cererea de alternative vegetale la carne, startup-ul Novameat cu sediul în Barcelona folosește tehnologia de imprimare 3D pentru a fabrica „fripturi” vegetariene pe care speră să le ofere pe piața anul viitor, relatează Reuters.
Novameat intenționează să-și vândă „fripturile” direct consumatorilor și companiilor, cum ar fi restaurantele interesate să producă carne pe bază de plante, a declarat directorul pentru dezvoltarea afacerilor, Alexandre Campos, pentru Reuters.
Compania spaniolă, care și-a dezvoltat tehnologia în 2018, a prezentat cea mai recentă imprimantă 3D a produselor alimentare la Mobile World Congress (MWC) din Barcelona.
„Nu a avut senzația unei fripturi tradiționale, dar am fost surprins pozitiv, deoarece nu mă așteptam ca textura să fie atât de bine realizată”, a spus un consumator, după ce a încercat una dintre „fripturile” tipărite la standul Novameat.
Campos a declarat că scopul startup-ului a fost să recreeze fibrele musculare ale cărnii de animal, dar folosind 100% ingrediente vegetale. El a prognozat că industria bazată pe plante va continua să crească la rate de două cifre în viitorul previzibil.
Compania a mai spus că produce carne falsă vegetală motive de mediu. "(Căutăm) să înlocuim carnea animalelor pentru ceva care este mai bun pentru planetă, pentru noi și pentru animale", a spus Campos, transmite Mediafax.
Salată de Boeuf vegană, rețetă. Diana Bart: Este senzațională!
Prezentatoarea TV Diana Bart a dezvăluit rețeta pentru o salată de Boeuf sănătoasă.
Salată de Boeuf vegană, REȚETĂ
"Este făcută din legume crude, tăiate foarte mic și amestecată cu maioneză de soia, maioneză de caju. Nici nu-ți dai seama, dar este extraordinar de bună", a mai spus ea.
Cum faci maioneză vegană
Ingrediente
300 ml ulei de floarea soarelui
100 ml lapte de soia neîndulcit
2 lingurițe suc proaspăt de lămâie
1 lingură oțet de mere
1 vârf de cuțit de turmeric
o jumătate linguriță de muștar clasic
sare
Mod de preparare
1. Toate ingredientele, mai puțin uleiul, se pun într-un recipient și se mixează timp de 2 minute.
2. Se adaugă uleiul foarte încet și se continuă mixarea timp de aproximativ 3 minute.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News