Data actualizării:
Data publicării:

O comedie îndrăzneaţă, ,,CHIPs: Polițiști de belea”, pe marile ecrane

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
WhatsApp

Filmul începe cu jaful unei bănci, completat de un schimb de focuri și de o urmărire pe aglomeratele străzi din Long Beach, care au ținut locul celor din orașul natal al lui Ponch – Miami. În scaunul șoferului din mașina aflată în fruntea coloanei, Ponch nu face diferența dintre stradă și trotuar. Pentru public, aceasta e doar o introducere în călătoria în care sunt pe cale să se îmbarce, iar pentru Ponch, e un moment care vestește viitoarele aventuri, deoarece această urmărire este preludiul uneia și mai nebunești, care se petrece la Los Angeles.

Dax Shepard (Lovește și fugi, serialul Numai tată să nu fii!) și Michael Peña (Omul-Furnică) joacă în comedia plină de acțiune CHIPs: Polițiști de belea, regizată și scrisă de Shepard şi care va putea fi urmărită în premieră, din 24 martie pe marile ecrane din România.

Jon Baker (Shepard) și Frank „Ponch” Poncherello (Peña) tocmai s-au alăturat Patrulei de Poliție a Autostrăzilor Californiene (CHP) din Los Angeles, dar din motive foarte diferite. Baker este un fost motociclist profesionist scos din circuit care vrea să-și reclădească viața și căsnicia. Poncherello e un înfumurat agent federal sub acoperire, care investighează un jaf în valoare de milioane de dolari. Partea ciudată la acest jaf este că pare a fi dus la capăt cu ajutorul unor persoane din interior – din interiorul CHP.

(w670)

Neexperimentatul boboc și îndârjitul profesionist sunt puși în aceeași echipă, dar mai mult se ceartă decât se înțeleg – ceea ce ne arată încă o dată că un parteneriat real nu e așa ușor de pus la punct. Dar în cazul lor, lucrurile ar putea să funcționeze dacă cei doi vor ști să combine abilitatea unică a lui Baker de a conduce motocicleta și experiența din stradă a lui Ponch... asta dacă nu se vor scoate din minți unul pe celălalt.

CHIPs: Polițiști de belea îi mai are în distribuție pe Rosa Salazar (Insurgent), Adam Brody (Nebunie în Las Vegas), Kristen Bell (Mame bune și nebune) și Vincent D’Onofrio (Jurassic World).

Pelicula a fost produsă de Andrey Panay (Earth to Eco, Spărgătorii de nunți), care a produs și Lovește și fugi, în regia lui Shepard, și de Ravi Mehta (Mare și tare), povestea fiind bazată pe popularul serial de televiziune creat de Rick Rosner. Robert J. Dohrmann, Nate Tuck, Rick Rosner, Michael Peña și Dax Shepard au fost producătorii executivi ai filmului.

Din echipa creativă a filmului au făcut parte Mitchell Amundsen, director de imagine (Un polițist și trei sferturi!), Maher Ahmad, scenograf (Marea mahmureală 3), Dan Lebental, editor de imagine (Omul-Furnică), Diane Crooke, designer de costume (serialul Numai tată să nu fii!) și Fil Eisler, compozitor (Empire).

Warner Bros. Pictures prezintă „CHIPs: Polițiști de belea”, o producție marca Andrew Panay, distribuită de compania de divertisment Warner Bros. Pictures.

Sex, Droguri şi Patrula Autostrăzilor

Ce se întâmplă atunci când pui în aceeași echipă un fost star de sporturi extreme, al cărui corp e distrus de la atâtea accidentări – motiv pentru care e dependent de calmante, și un înfumurat agent federal sub acoperire cam obsedat sexual, și le dai câte o insignă și o motocicletă, lăsându-i apoi să zburde pe autostrăzile arse de soare din California de Sud?

Dacă ești Dax Shepard, regizor/scenarist, atunci folosești subiectul ca să-l transformi într-o comedie despre polițiști, plină de acțiune, cascadorii și umor ușor vulgar.

Shepard îi dă viață lui Jon, partenerul lui Ponch, jucat de Michael Peña. „În acest film e vorba despre doi tipi foarte diferiți, cu planuri și capacități complet diferite, care trebuie să învețe să se bazeze unul pe celălal, să se completeze și să se încreadă unul în celălalt,” spune Shepard. Iar dacă asta sună puțin prea nobil, „să știți că avem și scene cu nuditate – deși recunosc, majoritatea sunt cu mine – și grandioase scene de urmărire, distrugeri și explozii. Nu cred că puteau să treacă mai mult de trei zile fără să aruncăm ceva în aer. Acțiunea e reală, salturile sunt reale, iar luptele sunt aproape reale.”

Jon e un dezastru. Dar, înarmat cu optimism, medicamente cu prescripție și o unică dorință – aceea de a-și reveni și a-și recâștiga fosta nevastă, acesta este gata să înfrunte orice provocare sau umilință. De acum înainte, asta presupune ca el să respecte regulile, să nu calce strâmb și să scrie multe amenzi. Există doar o problemă: se trezește din prima zi pus în echipă cu un partener autoritar căruia nu-i pasă deloc de dorințele sale.

(w670)

Francis Llewellyn Poncherello, poreclit Ponch, este de fapt un agent FBI din Miami pe nume Castillo, un tip a cărui rată de succes e direct proporțională cu mândria. De asemenea, el are o slăbiciune patologică pentru femei, mai ales cele îmbrăcate în colanți, aspect foarte problematic din moment ce trebuie să stea toată ziua călare pe motocicletă. Mereu gata de acțiune, el se află în Los Angeles sub acoperire, pentru a descoperi un cerc de polițiști corupți din cadrul CHP.

Desigur că Jon nu află asta din prima, el habar nu are că a fost ales ca partener al lui Ponch pentru că fusese considerat prea necopt ca să pună întrebări. Sau ca să încurce.

Dar când lucrurile încep să devină serioase, acești doi membri ai patrulei trebuie să găsească un mod de a-și ignora prostiile reciproce și de a-și duce misiunea la capăt, pentru că nu se au decât unul pe celălalt în aceste încercări.

Producătorul Andrew Panay, care a colaborat cu Shepard în 2012, pentru comedia plină de acțiune Lovește și fugi, s-a alăturat echipei imediat după ce a terminat de citit scenariul: „E un film incredibil de haios, cu acțiune de la început până la sfârșit. Comedia este îndrăzneață, iar acțiunea te duce cu gândul la filmele de altădată, pentru că nu ne-am folosit prea mult de efecte vizuale. Majoritatea cascadoriilor le-am filmat direct cu camera, iar Dax și-a făcut majoritatea scenelor singur, de aceea pelicula are un aer autentic.”

Faptul că Shepard a avut astfel ocazia de a scrie despre ceva ce iubește – motociclete – și faptul că știa deja actorii l-au ajutat să creeze povestea. „Am pornit proiectul știind că eu și Michael vom fi Jon și Ponch, astfel încât am putut să insist pe punctele noastre tari. De multe ori scrii fără să știi distribuția, dar aici mi-am permis să fiu mai specific. Pasiunea mea sunt motocicletele și mașinile, deci știam că vom merge mult cu motorul, lucru care mi-a oferit libertatea de a scrie scene în care vorbim prostii în timpul unei urmăriri. Toate astea au influențat cu siguranță tipul de poveste pe care aveam de gând să-l spun.”

Shepard era hotărât să ilustreze o serie de cascadorii realizate cu mașini foarte performante. „Am vrut o acțiune cât mai impresionantă cu motociclete, care să aparțină unor domenii variate, astfel încât să putem avea cascadorii de tip motocros, cascadorii cu urmăriri pe șosea, schimbări de direcții bruște, tot soiul de acțiuni,” spune el.

Regizorul-scenarist s-a inspirat din propriul comportament pentru a-l crea pe Jon, insuflându-i acestuia dorința de a afla ce-i face pe oameni să reacționeze într-un anumit mod. „Jon încearcă mereu să înțeleagă de ce acționează așa cum o face. Eu sunt foarte interesat de ceea ce reușește să mă pună în mișcare sau de ceea ce-i face pe alții să reacționeze, astfel încât aspectul ăsta a devenit o parte din personaj,” explică Shepard. Asta îl face pe Jon să încerce să-l analizeze pe partenerul său care urăște îmbrățișările sau, să zicem, să afle de ce Ponch are nevoie de atâtea pauze de mers la baie pe zi...

(w670)

Un subiect de glumă constant în film este contrastul dintre observațiile simțitoare ale lui Jon și comentariile explicite ale lui Ponch, ca de exemplu modul în care acesta trebuie să îl informeze pe partenerul său „ieșit din circulație” cu privire la scena sexuală actuală – mai exact, anumite manevre sexuale despre care Jon habar nu are că au ajuns atât de populare.

Oricum ar fi, totul se reduce în ultimă instanță la Jon și Ponch fiind ei înșiși. Asta presupune recunoașterea stângăciilor, nu doar a talentelor.

Citând ca sursă de inspirație serialul din anii ’70-’80 creat de Rick Rosner, care acum e unul din producătorii executivi ai filmului, Shepard spune: „Pentru mine, elementele cheie din serial erau decorul, motocicletele și faptul că Jon și Ponch sunt eroi.” Și oricât de remarcabile ar fi fost personajele din serial, Shepard recunoaște că în film, Jon și Ponch sunt diferiți. Aceasta este o nouă întrupare a personajelor, fiecare având propria personalitate diferită – un „CHIPs” de pe marile ecrane pentru o nouă generație, un film în care cascadoriile, acțiunea și comedia depășesc limitele impuse de micile ecrane.

„CHP este o emblemă a Californiei, iar noi ne-am străduit din răsputeri să păstrăm producția la Los Angeles,” spune Mehta. „Ne-am asigurat că L.A. era prezent în ceea ce privește direcția artistică, dar și în scenele de acțiune, astfel încât publicul să poată vedea părți din zona centrală a orașului, dar și plaje și deșerturi. Există chiar și o scenă de urmărire printre pinii din Pădurea Națională Angeles.”

„Crescând în Detroit, unde era mereu înnorat și mai tot timpul frig, mi-a plăcut mereu să filmez la L.A.,” spune Shepard. „Pentru mine, filmul a fost ca o vacanță în însorita Californie de Sud.”

Asta nu înseamnă însă că abordarea este una statică. „Povestea se mută în mod constant,” spune Vincent D’Onofrio, care-i dă viață locotenentului Ray Kurtz, un polițist veteran care are puterea de a le face multe probleme noilor recruți. „Filmul te uimește cu acțiunea sa și cu scenele pe motor. Totodată, majoritatea actorilor din distribuție sunt niște comedianți înnăscuți, așa că scenele sunt demențiale.”

Din distribuția peliculei mai fac parte Adam Brody, în rolul lui Clay Allen – un agent FBI pe care Castillo îl împușcă „din greșeală intenționată” la Miami, înainte de a-și începe misiunea de pe Coasta de Vest, în rolul lui Ponch. Cu mâna bandajată, Allen Cel-Încă-Nervos îl urmează pe Castillo în L.A., desemnat fiind de FBI să conducă acest caz. Rosa Salazar îi dă viață unui alt ofițer din CHP, Ava Perez, care e la fel de îndrăgostită de motociclete ca Jon... și, poate, de alte lucruri, dacă acesta ar ști să reacționeze cum trebuie.

(w670)

A existat o cooperare fructuoasă între CHP și echipa de producție, de la întâlniri neoficiale de pre-producție, referitoare la conținutul sau organizarea scenariului la un tur al bazei de antrenament din Sacramento. „În timpul filmărilor, ei ne-au asigurat escorte la locații, ceea ce ne-a oferit un acces la autostrăzi pe care nu l-am fi putut obține altfel,” povestește Panay. Realizatorii au primit acces chiar și la sediul central CHP din centrul L.A. care, adaugă el, „a fost un loc pe care chiar ne-am dorit să-l vedem și a reprezentat vârful colaborării noastre.”

Dar în cazul în care mai există vreo îndoială cu privire la ceea ce se poate aștepta publicul de la film, „CHIPs: Polițiști de belea” începe cu această declarație prietenoasă: „Acțiunea din film nu este susținută de Patrula Autostrăzilor Californiene. Deloc.

 

A servi şi a proteja

Cel mai bătrân boboc care s-a alăturat veodată forțelor polițienești, după cum o subliniază supervizorul său, Jon Baker nu ar părea din prima candidat ideal pentru acest post – asta până când colegii săi îl văd călare pe motocicletă. E clar că „The Baker” e încă un adversar redutabil pe șosele, dar, spune Shepard, „Când era în competiția de motocros la X-Games, avea sponsori și fani; avea banii și gloria, viața grozavă. Toate astea au dispărut acum. Pe parcurs, el s-a operat de vreo 20 de ori, și-a rupt o grămadă de oase și nu e chiar în cea mai bună formă fizică. E într-o perioadă de tranziție.”

Pe Jon însă îl afectează cel mai mult despărțirea de soția sa. Karen, jucată de Kristen Bell, nevasta lui Shepard, este un trofeu din zilele sale bune la care nu poate încă renunța. Jon e convins că o poate recâștiga dacă iese din criza în care se află, așa că el continuă să locuiască în micuța cameră de oaspeți din spatele luxoasei case în care a trăit cândva cu Karen și în care ea încă locuiește. Asta doar pentru a rămâne aproape de ea. Și, în ciuda lipsei totale de interes din partea ei, spune Shepard, „el continuă să meargă la terapia pentru cuplu. Singur.”

Dar, oricare ar fi motivele sale, spune Shepard, „se pare că atunci când îi este înmânată insigna, el chiar începe să-și ia postul foarte în serios.”

Lucru care nu-i valabil și pentru Ponch. În mintea lui, acest post e unul temporar. El s-a infiltrat aici pentru a-și duce la capăt misiunea, a-și pune casca în cui și a pleca acasă. Adevărul este că misiunile foarte importante ale lui Ponch au creat daune colaterale destul de serioase, astfel încât trimiterea sa în California a fost o mișcare foarte bună pentru FBI, și nu doar dintr-un singur punct de vedere. Desigur, el e trimis acolo să descopere oamenii corupți din interior. Dar din moment ce a fost prins cu mâța în sac trimițând mesaje erotice soției unui lord al drogurilor pe care l-a capturat în Miami, cel mai bine, pentru toată lumea, ar fi ca el să fie plecat din oraș și greu de contactat pe durata procesului.

Ceea ce așteaptă Ponch de la partenerul său e ca acesta să îi urmeze ordinele, să-și țină gura închisă și să nu atragă prea mult atenția. Din păcate, aceste obiceiuri nu-i stau deloc în fire lui Jon. Pe de altă parte, partenerul ideal pentru Jon ar fi un tip mai comod, care știe cum să se încline cu motocicleta fără să cadă de pe ea, un tip mai deschis la conversații prietenoase, măcar din când în când.

(w670)

Spre meritul său, Ponch ajunge să recunoască, în silă, instinctele de detectiv ale lui Jon, ca să nu mai menționăm abilitățile extraordinare de a conduce vehicule cu două roți.  Pe măsură ce continuă să lucreze împreună, cu sacrificiile constante și eroismul adevărat care apar în astfel de situații, ei încep să se înțeleagă tot mai bine unul pe celălalt. „Ponch începe să înțeleagă perspectiva lui Jon, ba chiar încearcă să adopte un punct de vedere influențat de sentimente. Să-l urmărești încercând această abordare complet neobișnuită pentru el este foarte haios,” adaugă el.

Ideea de bază este că au o misiune de dus la capăt. Cineva din CHP se ocupă de niște jafuri ale unor vehicule blindate, folosindu-se de mașini de poliție și motociclete. Aceste jafuri au loc în amiaza mare, prăzile valorând milioane de dolari. Și asta nu e tot. În timpul unuia dintre jafurile recente, a avut loc o sinucidere suspectă care le oferă băieților prima lor pistă promițătoare. Întrebările sunt: cine e implicat din departament? Cine știe ce se petrece și cine nu are niciun amestec?

Ancheta lor îi îndreaptă rapid către pista Ray Kurtz, jucat de Vincent D’Onofrio. Fie că se va dovedi ori nu a fi unul din polițiștii responsabili, nimeni nu neagă faptul că Ray Kurtz e un tip înfricoșător.

Pe măsură ce Jon și Ponch cercetează tot mai amănunțit cazul și găsesc noi metode de a încălca regulile lui Kurtz, ei atrag și atenția ofițerilor Ava Perez și Lindsey Taylor – jucate de Rosa Salazar și Jessica McNamee. Lindsey îl vrea din start pe Ponch, iar Ava și-l alege pe Jon, pasionat, la fel ca ea, de motociclete. Cel puțin așa crede el atunci când ea îl invită la o plimbare într-un loc mai ferit de ochii lumii.

Nu există circumstanțe atenuante care să-l împiedice pe Ponch să iasă la o întâlnire cu o fată sexy, însă în cazul lui Jon, treaba e mai complicată. La primul indiciu prin care Ava își manifestă interesul, el îi mărturisește tot adevărul. Salazar spune: „E emoționant faptul că vrea să-și repare căsnicia și recunoaște acest lucru. El e ca o rană deschis, vulnerabil, dar într-un mod plăcut. Lui Ava îi place asta, fiind în mod evident atrasă de el, dar ea e genul de femeie practică, foarte directă și realistă, așa că îi spune: „Vezi-ți de treabă! Te-am invitat doar la o plimbare cu motorul.”         ”

După ce a citit scenariul, Salazar își amintește că „mi s-a părut cea mai amuzantă poveste pe care o citisem în ultima vreme, dar nu m-a mirat lucrul ăsta pentru că Dax e cel mai haios tip din lume.”

Pe parcursul întregii misiuni, Ponch ține legătura cu fostul său coleg FBI Clay Allen, care acum nu mai lucrează pe teren. Deși se presupune că acum el dă ordinele, Allen ajunge mereu cu cinci minute după ce Ponch a făcut deja ravagii. Rolul său se bazează cel mai mult pe „furie și indignare”, după cum observă Adam Brody.

Shepard spune că expresiile lui Brody și sincronizarea extraordinară sunt cele care au făcut rolul să fie mai bun decât orice s-ar fi așteptat el, iar Brody mărturiseşte: „La început, părea că personajul trebuie să fie unul serios, omul care încearcă să-l echilibreze pe Ponch. Dar când am ajuns pe platourile de filmare, am observat că nu stătea așa treaba, ceea ce-și doreau ei era ca Allen să fie un idiot. Iar mie mi-a plăcut la nebunie asta, pentru că ador să joc astfel de personaje.”

„Dialogurile scrise de Dax sunt uimitoare, așa că personajele sunt toate bine conturate,” spune Panay, „dar ceea ce am căutat noi atunci când am adunat această distribuție au fost actori care să se descurce cu latura comică a personajelor. Lui Dax îi place ca toată lumea să fie relaxată și gata să dea drumul la glume.”

Isiah Whitlock Jr. face și el parte din distribuție, dându-i viață lui Peterson, șeful de la FBI al lui Ponch, care trece printr-o gamă întreagă de stări, de la dezgust și iritare la apoplexie de-a binelea. Dar el continuă să găsească o rază de umor în orice ar putea să-i creeze disconfort angajatului care-i displace cel mai mult. Jane Kaczmarek este supervizoarea lui Ponch, căpitan Lindel – o femeie șocant de relaxată atunci când vine vorba de reguli de conduită; Richard T. Jones îi dă viață ofițerului Parish, tipul cu care nu vrei să te contrazici; David Koechner este Pat, un antrenor de wrestling care nu apreciază tehnicile neconvenționale ale lui Jon, iar Ed Begley Jr., actor și activist de mediu, dă viață unui personaj la care fanii săi nu s-ar fi așteptat niciodată, din motive care vor deveni evidente din momentul în care acesta va apărea în scenă... într-un Ferrari.

(w670)

Kristen Bell îi dă viață lui Karen, fosta soție lipsită de griji a lui Jon Baker, cea care nu merită sub nicio formă eforturile pe care le depune Jon în încercarea de a-și îmbunătăți viața. Aceasta fiind cea de-a patra colaborare cu Shepard pe marele ecran, Bell spune: „Karen trebuie să fie persoana pe care publicul să nu și-o dorească alături de Jon. Spectatorii trebuie să strige: „Nu, nu face asta!” Karen este înfumurată și ține cont doar de aparențe, trăind cu impresia că ea e premiul suprem. Lucrurile au început să se ducă la vale în mariajul lor în momentul în care el n-a mai câștigat cursele la care se înscria. Cam așa este Karen.”

Pentru a amplifica nivelul de acțiune din CHIPs: Polițiști de belea, de la poduri la căzi, Shepard a făcut din nou echipă cu renumitul cascador Steve De Castro. De Castro, care a lucrat în calitate de coordonator cascadorii pentru filmul Lovește și fugi, a recrutat motocicliști profesioniști, dar și pe cei mai buni motocicliști cascadori pentru executarea celor mai spectaculoase și complicate manevre. Implicați în această latură a proiectului au fost și Larz Anderson, coordonatorul efectelor speciale, Maher Ahmad – scenograful, și Mitchell Amundsen – directorul de imagine.

Shepard a încercat să facă scenele de acțiune să pară cât mai realiste. „Toate cascadoriile cu motociclete din film chiar au fost făcute de cineva. Eu și Michael ne-am străduit să facem cât mai multe dintre aceste scene noi înșine. De exemplu, l-am pus pe Michael să tragă frâna motocicletei și să o tureze, provocând nori de fum, iar reacția lui a fost fantastică.”

Secvența din L.A. începe cu Jon și Ponch, care urmăresc un suspect într-un cartier rezidențial. Pornind pe străzile orașului, ei urcă și coboară apoi dintr-o parcare cu mai multe etaje, gonesc pe plajă și intră în bazinul râului Los Angeles, înainte de a ajunge pe 4th Street Bridge. Acolo, lucrurile o iau razna, adunându-se laolaltă mașini, motociclete, un elicopter, un vehicul militar SWAT, o rulotă aflată în locul nepotrivit la momentul nepotrivit și, chiar așa, un polițist pe bicicletă.

(w670)

De Castro subliniază unul dintre cele mai importante elemente din acea scenă: „Am avut 100 de cascadori și figuranți pe plajă în acea scenă, cu motociclete gonind pe nisip, trecând prin fileuri de volei și îndreptându-se spre o dună de nisip. Atunci când Jon și tipul cel rău ajung pe bermă, personajul negativ e în față și face o întoarcere de 180 de grade în aer, apoi trage spre piciorul lui Jon. Acela e Lance Coury, medaliat cu aur la X-Games. Iar aceea e o săritură de 22 de metri. Când motocicleta se învârte în aer, Lance reușește să facă asta dirijând-o doar cu o mână, ceea ce nu mai făcuse până atunci. După el sare Dave Castillo, un motociclist profesionist din AMA[1] care a câștigat cursa de Motocros 500. Faptul că ei au sărit în aer 22 de metri, atât de aproape unul de celălalt, Lance întorcându-și motorul la 180 de grade, este ceva incredibil.”

Cascadoriile pe motociclete fiind o importantă componentă a filmului, realizatorii și-au dat seama că au nevoie de echipamentul potrivit pentru ca scenele să iasă în stil mare. Shepard s-a folosit de o serie de mărci și modele, standard sau făcute la comandă, inclusiv câteva „motociclete Harley și snowmobil-uri BMW”, precum modelele standard folosite de poliție, BMW RT1200. Pentru motocicleta lui D’Onofrio, el a colaborat cu Harley Davidson pentru a crea un model Electra Glide la comandă care, spune Shepard, „scoate flăcări albastre de 20m pe țeava de eșapament, având scărițe din titaniu.”

Înainte de toate, în film apare una dintre mărcile favorite ale regizorului: Ducati, în special modelul Ducati Hypermotard, versatil și durabil, exemplare care devin motocicletele moderne „de eroi” ale lui Jon și Ponch.

(w670)

Echipa de cascadori a lucrat îndeaproape cu supervizorul efectelor speciale Anderson și cu scenograful Ahmad, pe măsură ce platourile erau construite și apoi distruse. Anderson a avut de multe ori ocazia de a se folosi de astfel de trucuri, el fiind responsabil și cu aprinderea în siguranță a unei butelii de propan lângă o pantă împădurită. Pentru această cascadorie el a pregătit o butelie din material spumos. Mai târziu, când un camion lovește motocicleta lui Ponch și o târăște pe șosea, el a creat, la propriu, o dâră de foc.

Dax Shepard (Jon Baker/Regizor/Scenarist/Producător executiv) s-a născut în 1975 într-o suburbie din Detroit, Michigan. Ambii părinți lucrând în industria automobilelor, prima dragoste a lui Shepard au fost mașinile. El a absolvit în 1993 Liceul Walled Lake, mutându-se în California în 1995. Actorul a absolvit magna cum laude Universitatea California din Los Angeles, obținând o diplomă în Antropologie. În timp ce urma cursurile acestei universități, el s-a pregătit alături de grupul de comedie The Groundlings, învățând improvizația și scheciurile. După opt ani de audiții, Dax a fost distribuit în Punk’d, primul său rol plătit.

Printre cele mai importante filme în care a apărut Shepard se numără Fără o vâslă, Idiocrație, Angajatul lunii, Mama copilului meu, The Freebie, Judecătorul și O săptămână nebună. El i-a mai dat viață și lui Crosby Braverman timp de șase sezoane în popularul serial NBC Numai tată să nu fii!.

Michael Peña (Ponch/Producător executiv) s-a distins la Hollywood datorită rolurilor sale variate și colaborărilor cu o serie de regizori premiați la diferite gale. Peña a fost aclamat pentru rolul din provocatorul film Povești din L.A., în regia lui Paul Haggis, peliculă premiată la Galele Oscar; din distribuție au mai făcut parte și Don Cheadle, Matt Dillon și Terrence Howard. El a primit numeroase nominalizări la categoria „Cea mai bună distribuție”, dându-i viață în film lăcătușului Daniel, actorii peliculei fiind recompensați cu un premiu la Galele SAG și un premiu la Galele Broadcast Film Critics Association. În 2013, actorul a putut fi urmărit în filmul Țeapă în stil american, regizat de David O. Russell, care a câștigat un Glob de Aur, dar și premii pentru întreaga distribuție la Galele SAG și Broadcast Film Critics. Pelicula a fost nominalizată și la Premiile BAFTA și Oscar. Anul trecut, el a putut fi văzut în două filme care au avut încasări de peste 500 de milioane de dolari: filmul Marvel Omul-Furnică, în care apar Paul Rudd și Michael Douglas, și Marțianul, în care joacă Matt Damon și Jessica Chastain. Marțianul a avut premiera la Festivalul de Film de la Toronto și a câștigat un Glob de Aur, fiind inclus de National Board of Review în „Topul filmelor anului 2015” și nominalizat la ediția din 2016 a Premiilor Oscar.

Cel mai recent, el a jucat în Collateral Beauty: A doua șansă, în care mai joacă Will Smith, Edward Norton și Kate Winslet, și în War on Everyone, alături de Alexander Skarsgård. Filmul a avut premiera la Festivalul de Film de la Berlin anul trecut.

Actorul va putea fi văzut în curând în Horse Soldiers, alături de Chris Hemsworth și Michael Shannon, și în A Wrinkle in Time, alături de Reese Witherspoon și Chris Pine

În 2014, Peña i-a dat viață lui Cesar Chavez, cunoscut activist al drepturilor civile, în Cesar Chavez, film regizat de Diego Luna.

Rosa Salazar (Ava Perez) s-a născut la Washington și a crescut în Greenbelt, Maryland. Salazar va putea fi urmărită în curând în Maze Runner: The Death Cure și Alita: Battle Angel.

De asemenea, actrița a mai jucat în Labirintul: Încercările focului, Insurgent, Aventuri în Mexic și Night Owls, printre altele.

Adam Brody (Clay Allen) este un dinamic actor din noua generație, care și-a pus bazele unei cariere remarcabile în domeniul filmelor artistice și al proiectelor de televiziune.

Recent, Brody a jucat în serialul dramă StartUp, difuzat de Crackle, alături de Martin Freeman. De asemenea, el a apărut alături de Lily-Rose Depp și Harley Quinn Smith în Pasionați de yoga, regizat de Kevin Smith. În plus, Brody a finalizat filmările pentru comedia Big Bear, în care joacă alături de Pablo Schreiber. În curând, el va începe filmările pentru thrillerul The Wanting.

Anul trecut, Brody a interpretat alături de Uzo Aduba și Maggie Grace în Showing Roots, un film de televiziune a cărui acțiune se desfășoară în anul 1977. În plus, Brody a putut fi urmărit în Sexul, bată-l vina!, în care au mai apărut Alison Brie și Jason Sudeikis. În 2014, actorul a jucat în Growing Up and Other Lies, regizat de Darren Grodsky și Danny Jacobs. De asemenea, el a mai apărut în filmele Life Partners, alături de Leighton Meester și Gillian Jacobs, și Nebunie în Las Vegas, alături de Kevin Hart, Gabrielle Union, Taraji P. Henson, Regina Hall și Meagan Good.

Brody a realizat un rol memorabil în popularul serial Rebel în California, în care i-a dat viață lui Seth Cohen; episodul pilot al seriei a fost regizat de Doug Liman. De asemenea, el i-a dat viață lui Billy Jones în serialul de comedie Billy & Billie, creat de Neil LaBute.

Vincent D’Onofrio (Ray Kurtz) poate fi urmărit în prezent în rolul Vrăjitorului, în serialul NBC Emerald City, o reimaginare a poveștii Vrăjitorului din Oz.

Anul trecut, D’Onofrio a apărut în Cei șapte magnifici, dându-i viață unuia dintre cei șapte pistolari proscriși, alături de Denzel Washington, Chris Pratt și Ethan Hawke; în același an, actorul a ajucat în In Dubious Battle, film bazat pe romanul lui John Steinbeck și regizat de Jamos Franco. Din distribuția filmului au mai făcut parte Bryan Cranston, Ed Harris și Selena Gomez.

Anul 2015 a fost, de asemenea, unul plin pentru D’Onofrio, el apărând în blockbuster-ul Jurassic World și în serialul Netflix Daredevil, în care i-a dat viață aclamatului personaj Wilson Fisk; din distribuția seriei face parte și Charlie Cox. Totodată, actorul a mai jucat în Urmărit în noapte, alături de Liam Neeson, și Judecătorul (2014), alături de Robert Downey Jr. și Robert Duvall.

D’Onofrio i-a dat viață detectivului Robert Goren în mai bine de 100 de episoade din serialul Lege și ordine: Intenții criminale. El a primit o nominalizare la Premiile Emmy în 1998, pentru apariția ca invitat în serialul Brigada Omucideri, în episodul The Subway. D’Onofrio a apărut de asemenea în scurtmetrajul Noii locatari, premiat la Galele Oscar.

Kristen Bell (Karen) o întruchipează pe Eleanor Shellstrop în seria NBC The Good Place, în care apare alături de Ted Danson. Cel de-al doilea sezon al serialului va începe în această toamnă. De asemenea, cel mai recent ea a putut fi urmărită în Mame bune și nebune, alături de Mila Kunis, Kathryn Hahn, Jada Pinkett Smith, Annie Mumolo și Christina Applegate. Actrița își va relua rolul în sequel-ul Bad Mom’s Christmas, care se va lansa în luna noiembrie. Totodată, Bell va apărea în How to Be a Latin Lover, alături de Rob Lowe și Salma Hayek.

Bell a avut roluri în două producții Broadway, Tom Sawyer și Vrăjitoarele din Salem, în care a jucat alături de Liam Neeson și Laura Linney.

Jessica McNamee (Lindsey Taylor) a devenit unul dintre cele mai căutate și captivante talente de la Hollywood. De când și-a început cariera actoricească, aceasta s-a implicat într-o sumedenie de proiecte, atât în domeniul filmelor artistice, cât și al televiziunii.

Ea va putea fi urmărită în curând în Battle of the Sexes, alături de legendarii Emma Stone și Steve Carell.

McNamee a încheiat de curând filmările pentru pelicula Meg, în regia lui John Turteltaub, în care va apărea alături de Jason Statham. Pelicula SF plină de acțiune va fi lansată anul viitor.

McNamee și-a făcut debutul într-un film artistic odată cu apariția din The Loved Ones, în regia lui Sean Byrne, jucând alături de Xavier Samuel. Pelicula a avut premiera la Festivalul de Film de la Toronto în 2009 și a primit premiul Midnight Madness la Galele People’s Choice. Filmul a fost proiectat și la Festivalul de Film de la Sydney.

McNamee este cunoscută mai ales pentru rolul din serialul de televiziune australian Packed to the Rafters, în care îi dă viață lui Sammy Rafter. În total, seria a fost nominalizată de 31 de ori la premiile de film australiene, câștigând de 13 ori. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel