”O CATASTROFĂ”. Guvernul așteaptă în august 1.600 de cazuri noi pe zi. Moșteanu, SEMNAL către Iohannis
Vicepreşedintele USR Ionuţ Moşteanu spune că organizarea alegerilor locale în data de 27 septembrie nu ar trebui să aibă loc, având în vedere că numărul celor depistați pozitiv cu COVID-19 este în creștere, iar preconizările pentru luna august ajung la 1600 de noi cazuri pe zi.
Liderul USR consideră că, în condițiile actuale, cea mai responsabilă decizie pe care o poate lua președintele Klaus Iohannis ar fi „să cheme la consultări URGENT toate partidele parlamentare, medici şi epidemiologi și să decidă amânarea alegerilor“. Totodată, Moșteanu spune că el însuși va purta discuții cu colegii din USR-PLUS, dar și cu celelalte partide în acest sens.
„Aflăm acum că datele oficiale pe care guvernul şi-a fundamentat prelungirea stării de alertă arată 1600 cazuri noi pe zi în august şi o creştere exponenţială a cazurilor noi de coronavirus în perioada următoare. În acest scenariu asumat oficial de Guvern mi se pare o iresponsabilitate să se organizeze alegeri locale în 27 septembrie. Oricât de mult am vrea să scăpăm de PSD-işti din primării, la Piteşti şi în multe alte locuri, sănătatea oamenilor trebuie să fie pe primul loc. O lună şi jumătate de precampanie şi una de campanie în 3000 de localităţi, ziua votului cu 200.000 de oameni în aceeaşi camera pentru 16 ore pe zi în comisiile din cele 19.000 de secţii de votare ar duce la o catastrofă”, a explicat Ionuţ Moşteanu, scrie Adevărul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News