Data actualizării:
Data publicării:

O boală la fel de rea ca SIDA. Oboseala, primul simptom, ignorată de medici

Autor: Val Vâlcu | Categorie: Stiri
WhatsApp

O epidemie la fel de gravă ca SIDA, în anii 90, afectează între 500-700.000 de români. Virusul acționează mai lent decât HIV, dar  mii de oameni infectați în urmă cu două decenii ajung în stadiul terminal fără să știe că au boala.

Un studiu global,  HCV Quest, a fost publicat la Viena, în timpul ICL 2015, o manifestare internațională ce reunește peste 10.000 de medici și pacienți cu probleme hepatice.

Charles Gore, președintele World Hepatitis Alliance, a prezentat presei din România rezultatele studiului, care a inclus și 106 repondenți din țara noastră. Potrivit sondajului, peste 70% dintre cei descoperiți cu hepatită C nu știau nimic despre boală înainte de a afla diagnosticul.

Doar 5% dintre pacienți au aflat informații din surse guvernamentale. Majoritatea (38%) au aflat informații din presă. Autoritățile și medicii se bazează pe ONG-uri pentru diseminarea informației.

Simptomele , ignorate de pacienți și de  medici

Lipsa de informații are un impact major asupra vieții persoanelor cu hepatită C. Doar jumătate dintre cei chestionați au sesizat simptomele bolii, înainte de fi descoperit, întâmplător, virusul. Abia după ce au primit diagnosticul și-au amintit că au avut simptome în faza acută sau în cea cronică a bolii (oboseală, dureri musculare, apetit scăzut, grețuri, dureri abdominale).

Mai grav este că nici medicii generaliști nu se gândesc la hepatita C, atunci când pacieții se plâng de oboseală sau de lipsa poftei de mâncare. Jumătate din pacienții cu simptome sugestive nu au fost trimiși la specialist sau la testare, arată studiul HCV Quest. Majoritatea au primit recomandarea să se odihnească mai mult și să ia suplimente alimentare.

 Impactul emotional al bolii nu este înțeles

  ” Hepatita C distruge ficatul, ducând la ciroză și cancer, dar are și un impact psihic, emoțional“, ne-a declarant Charles Gore. Din păcate, medicina este centrată pe boală, nu pe pacient  și doar 25% dintre medici și asistene înțeleg cu adevărat viaţa celui care suferă de hepatită C. Așa arată acest studiu, desfăşurat în 73 de ţări. Perosnal am auzit de la o asistentă, când am urmat tratamentul cu interferon, care este extreme de greu de suportat: Dacă nu te simți rău, sună la medic. Înseamnă că nu merge bine, glumea ea. Cred că nu își dădea seama cât de dură este experiența bolii, prin ce trece un pacient.  În această interacţiune medic – pacient poate sta şi originea unei realităţi cutremurătoare: 20% dintre pacienţii cu hepatita C nu au spus nimănui că suferă de această boală”.

Terapia corectă vindecă boala

În cazul epidemiei HIV/SIDA, stigmatizarea a creat mari probleme și tensiuni în societate. Oamenii credeau că boala se transmite atunci când dai mâna cu un seropozitiv, sau chiar prin aer. Teama de excluderea social i-a făcut pe mulți să evite testarea.  Situația se repeat în cazul hepatitei C. Campaniile de informare sunt esențiale, a spus Charles Gore.  Stigmatizarea pe care o simt pacienţii cu hepatită C se poate produce şi ca urmare a modului în care se discută despre boală în spaţiul public. ”Tratamentul corect, la fel ca în cazul HIV, va reduce numărul deceselor, a spus Gore. Fiindcă statele au investit în terapia anti-HIV,  boala este ținută sub control, iar numărul deceselor scade de la un an la altul. Între timp, decesele cauzate de virusul C au crescut cu 50%, în ultimele două decenii. Din fericire, noile terpaii fără interferon pot vindeca peste 95 din cazuri. Ar trebui oferit tratament de urgență celor care se apropie de ciroză! Dacă am putea să tratăm toți pacienții, am putea eradica hepatita C”, a concluzionat Charles Gore.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel