O angajată a OMS, bebeluşul ei, soţul şi doi fraţi au fost ucişi în Fâşia Gaza. "Nu am cuvinte pentru a descrie durerea noastră"
Șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a scris, marți seara, pe platforma X (fostul Twitter), că o angajată a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, bebeluşul ei de 6 luni, soţul şi doi fraţi au fost ucişi în luptele din Fâşia Gaza, potrivit AFP.
După ce angajata OMS, în vârstă de 29 de ani, a fugit din oraşul nordic Gaza, locuința părinților femeii din partea de sud a fâşiei de coastă a fost bombardată, a declarat organizația.
"Nu am cuvinte pentru a descrie durerea noastră", a scris Tedros. Pare a fi primul deces în rândurile OMS de la începutul războiului, dar Tedros nu a spus acest lucru în mod explicit.
ONU, încă de la începutul conflictului militar dintre Israel și Hamas, a avut cele mai multe decese printre angajaţii săi la Agenţia de Ajutorare şi Lucrări pentru Refugiaţii Palestinieni (UNRWA). Numărul actual al celor uciși este de 108 persoane. Mai mult, în luptele purtate 67 de instalaţii ale ONU au fost lovite, 17 dintre ele în atacuri directe, a susținut recent comisarul general al UNRWA, Philippe Lazzarini.
"Cele mai multe dintre ele au fost în zone centrale şi în sud (în Fâşia Gaza), unde oamenilor li s-a promis securitate", a spus el. "Nici măcar nu mai putem proteja oamenii sub drapelul Naţiunilor Unite", a adăugat el, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News