O aeronavă a Forțelor Aeriene Române acționează la stingerea unui incendiu de pădure din județul Vâlcea
Ministerul Apărării Naționale precizează că o aeronavă a Forţelor Aeriene Române acţionează la stingerea incendiului de pădure din judeţul Vâlcea.
O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru stingerea incendiilor, acționează, începând de astăzi, 6 august, pentru stingerea incendiului de pădure declanșat în zona montană - Muntele Zănoaga Câinenilor, din județul Vâlcea.
Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, în jurul orei 20.00, iar misiunile vor continua și în cursul zilei de duminică, 7 august, în funcție de situația concretă din teren.
Misiunea aeriană se desfășoară la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
În configurație pentru stingerea incendiilor, aeronavele C-27J Spartan pot transporta 6.000 de litri de apă (șase containere) la fiecare trecere.
Aeronavele de acest tip ale Forțelor Aeriene Române au acționat, din 2017 și până în prezent, pentru stingerea a mai multe incendii de pădure din țara noastră - în județele Mehedinți, Alba, Hunedoara și Buzău.
De asemenea, au executat și trei misiuni internaționale - în luna iulie a anului 2018, în Grecia, în luna august a anului 2021, în Macedonia de Nord, și în luna iulie a acestui an, în Slovenia.
Un pompier, nevoit să intervină la un incendiu care i-a răpit zece membri ai familiei, printre care trei minori
Trei copii și șapte adulți și-au pierdut viața într-un incendiu în statul american Pennsylvania. Conform BBC, un pompier care s-a prezentat la intervenție și-a dat seama că flăcările i-au mistuit propria familie.
Poliția de stat a confirmat numele a șase dintre victime. S-a deschis dosar penal pentru a afla de la ce au izbucnit flăcările.
Care este povestea pompierului
Ce ar fi fost doar o altă zi la datorie s-a transformat într-o imensă tragedie pentru Harold Baker. Acesta a explicat că în incendiu și-a pierdut fiul, fiica, socrul, cumnatul, cumnata, trei nepoți și alte două rude. Cei trei copii care au murit, doi băieți și o fetiță, nu locuiau în acea casă, ci erau doar într-o vizită de joacă.
Fiul său în vârstă de 19 ani, Dale, îi urmase pașii și se alăturase serviciului de pompieri. Trupurile neînsuflețite au fost recuperate din clădirea distrusă de flăcări cu ajutorul câinilor de intervenție. Trei adulți au reușit să scape din infern (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News