'Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Rurală Ciurea au fost sesizaţi prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 de o femeie, de 36 de ani, din comuna Şcheia, că a fost anunţată de fiica sa, în vârstă de 14 ani, că ar fi fost răpită de pe stradă de către persoane necunoscute. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au identificat minora pe raza comunei Şcheia.
Femeia a declarat că în dimineaţa zilei de 24 august, în timp ce se deplasa spre satul Şcheia, fata ar fi fost luată la ocazie cu un autoturism tip dubă, după care ocupanţii acestuia ar fi legat-o de mâini şi picioare şi ar fi dus-o într-un loc necunoscut, iar ulterior, în jurul orei 10,00, ar fi reuşit să scape şi i-ar fi solicitat unei femei să o transporte cu un autoturism în comuna Şcheia. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate', se precizează într-un comunicat remis presei duminică de IPJ Iaşi.
Potrivit sursei, fata ar fi plecat de acasă cu intenţia de a merge spre Capitală, pentru a se întâlni cu un tânăr cunoscut pe o reţea de socializare. 'Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în dimineaţa de 24 august, fata ar fi plecat de la domiciliu, cu intenţia de a se deplasa în municipiul Bucureşti pentru a se întâlni cu un tânăr cunoscut pe o reţea de socializare, iar pentru a-şi acoperi plecarea ar fi sunat-o pe mama sa şi i-ar fi relatat că ar fi fost răpită şi legată. Ulterior, după ce mama sa a alertat poliţiştii, minora ar fi renunţat la intenţia de a părăsi domiciliul şi s-ar fi oprit pe raza comunei, unde a fost găsită de poliţişti. S-a stabilit faptul că minora nu a fost victima vreunei infracţiuni, fiind încredinţată mamei sale', se menţionează în comunicatul IPJ Iaşi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol