O adolescentă a dat nas în nas cu un urs în parc
O adolescentă care se afla într-un parc din Sinaia a avut parte de o întâlnire înspăimântătoare. Aceasta a dat nas în nas cu un urs.
O turistă adolescentă s-a întâlnit cu un urs în parcul central al staţiunii Sinaia, fiind ajutată de un agent de pază care, alertat de ţipetele fetei, a intervenit pentru a alunga animalul şi pentru a o adăposti pe aceasta, se arată într-o informare postată, duminică seară, pe Facebook de Direcţia Judeţeană de Pază (DJP), care funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean, scrie Agerpres.
Potrivit DJP, incidentul a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 21,30, în Parcul "Dimitrie Ghica" din Sinaia.
"Îl felicităm pe agentul Oancea Gabriel care, în timp ce-şi executa serviciul la obiectivul din parcul din Sinaia, alertat de ţipetele unei turiste, a venit in ajutorul acesteia, alungând un urs ce se deplasa înspre tânăra adolescentă! Aceasta a fost găzduită in interiorul obiectivului, colegul nostru a alertat prin serviciul 112 Jandarmeria şi situaţia a avut un final fericit!", precizează sursa citată.
La faţa locului au intervenit şi jandarmii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, care au îndepărtat ursul spre zona împădurită.
Bărbat atacat de urs la Sfântul Gheorghe
Un bărbat a ajuns la spital, sâmbătă după-amiază, după ce a fost atacat de un urs în apropierea municipiului Sfântu Gheorghe, anunţul fiind făcut de primarul Antal Arpad pe pagina sa de socializare, scrie Agerpres.
"Un nou atac grav al urşilor a avut loc de data aceasta între Şugaş Băi şi Sfântu Gheorghe. Persoana rănită este în stare stabilă şi primeşte îngrijiri la Spitalul Judeţean", a scris Antal Arpad pe Facebook.
Acesta a mai adăugat că este nevoie de "o acţiune decisivă" pentru a stopa atacurile urşilor, menţionând că situaţia "a depăşit limita normalităţii" , devenind "de nesuportat".
Un bărbat a fost atacat de urs și la Barajul Vidraru. Animalul i-a sfâșiat brațul
Potrivit Argeșulonline, un bărbat având vârsta în jurul a 50 de ani a fost atacat, vineri la prânz, de un urs, în apropiere de Barajul de la Vidraru, de pe Transfăgărăşan. Animalul i-ar fi sfâşiat un antebraţ, potrivit primelor informaţii transmise de ISU Argeş. Bărbatul rănit e, din fericire, conştient, potrivit aceleiaşi surse.
Zona Barajului de la Vidraru e cunoscută pentru faptul că adăposteşte o populaţie semnificativă de urşi, care ies adesea la şosea şi caută contactul cu oamenii, probabil, din lipsă de hrană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News