Data publicării:
O actriță din Serbia acuză un fost ministru al Culturii de viol
Vedeta de cinema Danijela Stajnfeld din Serbia își acuză un coleg, fost ministru al Culturii, de viol.
Actriţa în vârstă de 37 de ani, care locuieşte în prezent în Statele Unite, a vorbit despre presupusul atac pentru prima dată într-un documentar din 2020 pe care l-a filmat privind traumele provocate de violenţa sexuală, fără a dezvălui un nume, informează Agerpres. Ea l-a desemnat însă luni pe actor la procuratura din Belgrad şi i-a dezvăluit numele într-un interviu video pe site-ul Insajder.
"Am fost violată de colegul meu şi dragul meu prieten Branislav Lecic în mai 2012. Patru zile mai târziu, noi jucam într-o piesă de teatru", a declarat ea în interviu. "Nu m-am oprit din a spune 'nu', cât de mult am putut", a mai spus ea. Procuratura din Belgrad a declarat pentru AFP că a fost deschisă o anchetă privind acuzaţiile pe care Branislav Lecic, în vârstă de 65 de ani, le neagă. El este unul dintre cei mai renumiţi actori din Serbia şi şi-a făcut o carieră politică. Ministru al Culturii la începutul anilor 2000, el conduce în prezent un partid de opoziţie.
Nu recunoaște acuzațiile
"Este o minciună sfruntată care mă discreditează", a declarat el într-un comunicat, spunând că este gata să "răspundă oricând la aceste acuzaţii".
Site-ul Insajder a publicat, de asemenea, o înregistrare a unei conversaţii telefonice pe care Danijela Stajnfeld ar fi predat-o magistraţilor, în care ea vorbeşte despre presupusul viol cu un bărbat a cărui voce seamănă cu cea a lui Branislav Lecic. În această conversaţie, bărbatul descrie incidentul drept "felul său de a-şi exprima tandreţea", adăugând că este o "onoare" să fii dorită de el.
”Dacă spun da este da”
"Asta înseamnă că tu nu respecţi 'nu'-ul meu?", întreabă actriţa în înregistrare.
"Nu aşa funcţionează. Dacă spun 'da', este 'da' ", răspunde bărbatul.
Danijela Stajnfeld a fost una dintre primele actriţe sârbe care au vorbit deschis despre hărţuirea sexuală în industria de divertisment, alături de actriţa Milena Radulovic, care l-a acuzat de viol în ianuarie pe directorul unei prestigioase şcoli de artă dramatică din Belgrad.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News