Data publicării:

Nuţu Cămătaru a plecat din pușcărie când călare, când trântit pe jos

Autor: DCNews Team | Categorie: Root
WhatsApp
CAMATARI - AUDIERE
CAMATARI - AUDIERE

Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, a fost eliberat din Penitenciarul Jilava, miercuri dimineaţă, după 6 ani de detenţie.

Cămătaru a fost aştepat de fiul său şi câteva rude şi a plecat călare pe un cal de la penitenciar. Acesta a avut parte de un mic incident în momentul în care a vrut să se urce pe cal. Animalul s-a speriat si Cămătaru a căzut din şa.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bucureşti Jilava, Marian Digă, a menţionat că Nuţu Cămătaru a executat o bună parte a pedepsei la Penitenciarul Bucureşti Jilava, el fiind "cazat" la mai multe închisori, printre care Mărgineni, Slobozia, Codlea.

Nuţu Cămătaru a intrat pentru prima oară în puşcărie în anii '90, pentru o tâlhărie, însă a ieşit la scurt timp, fiind cercetat în libertate. În 29 septembrie 1994, a fost arestat alături de alte trei persoane. Cazul a fost trimis în judecată un an mai târziu.

După ce a avut norocul ca dosarul să-i fie pur şi simplu pierdut şi să fie nevoie de patru ani pentru a-l reconstitui, Nuţu Cămătaru a fost condamnat la şase ani de închisoare, în 2004. A atacat cu apel decizia instanţei, însă Tribunalul Bucureşti i-a respins acţiunea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel