Marţi, primarul democrat al metropolei a confirmat aplicarea unei "amenzi grele" de 15.000 de dolari sinagogii Yetev Lev din cartierul Williamsburg, împreună cu un avertisment privind închiderea lăcaşului de cult.
"Nu cunoaştem numărul exact al oamenilor" prezenţi la nuntă, dar suntem siguri că a fost prea multă lume, a spus primarul în cadrul unui briefing de presă. "Se pare că a existat un efort foarte deliberat de a ascunde evenimentul, ceea ce face ca lucrurile să fie şi mai inacceptabile", a adăugat Bill de Blasio.
"Este inacceptabil ca oamenii să organizeze un eveniment atât de mare când ştim că promovează transmiterea" virusului, a spus, la rândul său, şeful serviciilor de sănătate din New York.
Duminică, guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a cerut, de asemenea, anchetarea acestei nunţi organizate "în flagrantă desconsiderare" a legii.
Cu toate acestea, autorităţile au părut că doresc să evite să acuze direct comunitatea evreilor ortodocşi din New York, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Air Schengen și nu prea. Românii, controlați pe aeroporturile din Paris și Viena. Klaus Iohannis anunță "o discuţie foarte serioasă"
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Visul gălățenilor a devenit realitate. A fost lansată nava de pasageri
- Ninge în mai multe zone din România. Imaginile zilei, cu pomii înverziți acoperiți de zăpadă, după temperaturi de peste 30°C / foto și video în articol
- Salariu 1.000 de euro în țară sau 2.000 de euro în străinătate. Româncă: Știu că pare o nebunie sau o prostie ce zic / video
- Hoteluri de 7 stele în România! Ministrul Economiei, anunț din Qatar despre investițiile în turism
- Abuzul economic în divorț. Psiholog: Îți ține banii și cardurile. Se asigură că nu vei avea bani de avocat
- Doi instructori auto englezi, fără cuvinte după ce au mers cu taxiul în București. „Au venit a doua zi și au făcut scandal”