Data publicării:

Numele lui Dan Barna, în sesizarea DLAF de la DNA. Liderul USR: Resping cu fermitate că am încasat nejustificat 280 de lei

Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
foto Facebook Dan Barna/ DLAF, sesizare la DNA, ce-l vizează și pe Dan Barna
foto Facebook Dan Barna/ DLAF, sesizare la DNA, ce-l vizează și pe Dan Barna

Dan Barna, lider al USR și vicepremier, a reacționat față de acuzațiile ce-i sunt aduse de DLAF. Ei susține că acuzația ar viza 280 de lei pe care i-ar fi încasat nejustificat. 

”Am aflat din presă”

”Sunt aproape doi ani de zile de când aștept un progres al cercetării administrative demarate de DLAF în timpul campaniei electorale pentru prezidențiale, asupra unor proiecte în care am fost implicat anterior intrării în politică. Am aflat din presă că numele meu a apărut într-un document al DLAF care a fost sau ar urma să fie trimis la DNA. Ulterior, tot de la jurnaliști, am primit o parte din respectivul document, acea parte în care sunt menționat. Reamintesc, DLAF este o instituție care verifică administrativ sesizări în privința unor proiecte europene. În cazul meu s-au autosesizat din presă și realizează verificări pe trei proiecte. DLAF nu este un organ judiciar.” scrie Dan Barna, pe Facebook. 

Barna susține că DLAF a interpretat neverosimil

Liderul USR continuă: ”Ce înseamnă aceste suspiciuni în cazul meu? DLAF consideră că am realizat trei formulare în plus în cadrul activității de recrutare de beneficiari într-unul dintre proiecte, sugerând că aș fi încasat nejustificat o suma de 280 de lei (56 lei x 5 ore). E o acuzație pe care o resping cu fermitate. Nu doar că este neverosimilă interpretarea, dar DLAF însuși constată că activitatea de recrutare a existat - adică am căutat acei oameni, i-am identificat, am verificat documentele lor (îndeplineau condițiile pentru proiect) și am alocat un interval de raportare corespunzător activităților desfășurate pentru fiecare dintre ei. Activitatea aceasta din proiect este și ea verificată și răs-verificată și nu e nicio suspiciune acolo.”

”Eroare gravă în interpretarea sau înțelegerea funcționării unui proces de recrutare într-un proiect european” acuză Barna

”În urma recrutării, toți cei trei oameni menționați au încheiat contracte de muncă în aceeași lună cu recrutarea, au avut un loc de muncă pe durata proiectului și chiar un an după. E totuși imposibil sau absurd să pretinzi că s-a încheiat un contract de muncă cu cineva pe care nu l-ai recrutat anterior așa cum se sugerează în nota DLAF. Proiectul a fost perfect în regulă, așa cum arată chiar verificarea administrativă a DLAF, fiind de altfel validat și de finanțatorul național și de cel european, care au rambursat integral cheltuielile. Ideea că eu aș fi pretins că toată activitatea de recrutare a unui proiect poate consta doar în completarea unui formular de grup țintă, completat la distanță și nu față în față, și că aș fi raportat cinci ore pentru semnat trei seturi de formulare, completate conform procedurii chiar de beneficiari, arată cel puțin o eroare gravă în interpretarea sau înțelegerea funcționării unui proces de recrutare într-un proiect european.” conchide vicepremierul. 

Acuzațiile vin înainte de Congresul USR PLUS, la care Dan Barna candidează pentru șefia formațiunii. În plus, el se vede din nou prezidențiabil, dacă guvernarea va fi un succes. 

Vezi și: Barna: DLAF mi-a răspuns ironic la solicitare

Proiectele în care a fost implicat Dan Barna, reclamate de DLAF la DNA. Suspiciuni de fraudă cu fonduri europene

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel