Data publicării:
Numele de cod al reginei Elisabeta a II-a. Ce nume secrete folosesc Donald Trump și Barack Obama
Ofițerii de securitate ai Reginei Elisabeta a II-a i-au atribuit un cod secret atunci când aceasta participă la manifestații publice, potrivit cotidianului Daily Express.
Ofițerii care o protejează, dar și personalul regal nu se adresează acesteia cu 'Maiestate'. Atunci când monarhul este angajat în acțiuni publice ea este cunoscută drept 'S' pentru siguranța ei. Un aghiotant regal a dezvăluit acest fapt, iar ar 'S' ar veni de la Sharon.
Istoricul regal, Hugo Vickers, a afirmat: 'Da, este foarte probabil. Scopul oricărui nume sau porecle este ca acesta să fie anonim și memorabil. Dacă poate fi și un pic răutăcios și, prin urmare, cu atât mai memorabil, atunci are sens.' Deși 'S' ar putea, pur și simplu, să vină de la cuvântul 'Suveran'.
De asemenea, Barack Obama are un nume secret pentru protecția sa și anume 'Renegade', iar Donald Trump are numele secret, 'Mogul'.
Regina, acum în vârstă de 91 de ani, este monarhul britanic cel mai longeviv și de când a urcat pe tron la vârstă de 25 de ani pe data de 6 februarie 1952 a văzut mulți prim-miniștri venind și plecând.
Chiar dacă regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord nu are voie să-și împărtășească opiniile politice și nu vorbește niciodată despre relațiile sale cu liderii au existat mai multe rapoarte interesante de-a lungul anilor.
Site-ul oficial al Familiei Regale spune că monarhul are întotdeauna o „relație specială” cu cine conduce Guvernul ei, dar se crede că a avut un favorit. Winston Churchill a fost primul prim-ministru cu care a lucrat regina după ce tatăl ei a murit și, de asemenea, se presupunea că de acesta i-a plăcut cel mai mult, aceștia fiind foarte apropiați. Sir Winston a fost supranumit ca o „prezență formidabilă pentru tânărul monarh”, care avea doar 27 de ani la acea vreme.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News