Nume greu din Poliția Capitalei, trimis în judecată pentru trafic de influenţă
Fostul director adjunct al Poliţiei Capitalei, comisarul şef Roberto Ababei, a fost trimis joi în judecată în stare de arest preventiv sub acuzaţia de trafic de influenţă, într-un dosar instrumentat de procurorii DNA.
În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată, sub control judiciar, oamenii de afaceri Eduard Alexandru Zamă şi Dan Mihai Pencea, cu privire la săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
'În perioada 14 iulie - 6 august 2015, inculpatul Ababei Roberto - Ştefan, în calitate de director general adjunct al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, în mod direct şi pentru sine, a primit de la inculpaţii Zamă Eduard Alexandru şi Pencea Dan Mihai, în calitate de administratori ai unei societăţi comerciale, suma totală de 13.000 euro (în două tranşe - 10.000, respectiv 3.000 euro) şi produse alimentare (în valoare totală de 820 lei), lăsându-i pe aceştia să creadă că, prin funcţia deţinută, are influenţă asupra lucrătorilor de poliţie din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, care efectuau cercetări cu privire la presupuse infracţiuni de evaziune fiscală, săvârşite de oamenii de afaceri, în legătură cu activitatea firmei pe care o administrau', se arată într-un comunicat al DNA transmis joi AGERPRES.
Ababei mai este acuzat că, în acelaşi context, le-a creat celorlalţi doi inculpaţi impresia că are influenţă şi asupra unei persoane cu funcţie de conducere din cadrul Poliţiei Capitalei care conduce, îndrumă şi controlează activitatea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice. El le-a promis oamenilor de afaceri că îi va determina pe anchetatori să îndeplinească acte contrare îndatoririlor lor de serviciu, respectiv să efectueze în mod necorespunzător, favorabil celor doi administratori, activităţile cu privire la infracţiunile faţă de care se desfăşurau cercetări. Dosarul a fost trimis pentru judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de menţinere a măsurilor preventive dispuse în cauză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News