Data actualizării:
Data publicării:

Numărul persoanelor cu demenţă va creşte cu 40% până în 2030. Radu Golban, dialog cu Prof. Korczyn, OMS, la Outlook

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Fotografie de la meo, Pexels
Fotografie de la meo, Pexels

Este luni, aşadar urmează o nouă ediţie a emisiunii Outlook, cu Radu Golban. 

OMS şi guvernele din toată lumea ar trebui să urmărească "impactul potenţial al COVID-19 asupra creşterii ratelor de demenţă", transmite un grup care reprezintă peste 100 de asociaţii la nivel global. 

Ei transmit că pandemia ar putea provoca o creştere importantă a numărului de pacienţi cu demenţă. Demența se referă la o deteriorare a creierului, afectând memoria, gândirea, comportamentul și emoțiile. Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență, scrie Capital.

Pe termen scurt, „ratele de demență pot scădea temporar ca urmare a numărului ridicat de decese provocate de Covid în rândul persoanelor cu demență. Se estimează că din totalul deceselor COVID-19 intre 25 și 45 la sută au fost persoane care sufereau de demență”, a declarat grupul cu sediul la Londra.

Cine este prof. Amos D. Korczyn

Profesorul Amos D. Korczyn este absolvent al Universităţii Ebraice, Şcoala de Medicină Hadassah, din Ierusalim (1966), magna cum laudae. A fost şeful departamentului de Neurologie la Centrul Medical Tel Aviv între 1981 şi 2002. 

Acesta a manifestat un interes special pentru bolile neurodegenerative şi a scris sau a fost co-autor la peste 700 de articole de specialitate şi capitole în cărţi din domeniu. În plus, s-a ocupat cu organizarea Congreselor privind Disfuncţiile mentale în boala Parkinson din 1993. 

Acum, prof. Korczyn este preşedintele Comisiei Medico-Ştiinţifice al Asociaţiei Israeliene pentru Alzheimer. În plus, este membru onorific al societăţilor neurologice din Israel, Serbia, Polonia, Rusia şi România. 

Emisiunea Outlook va fi transmisă pe DC NEWS, DC NEWS TV şi pe paginile de Facebook şi Youtube ale celor două site-uri luni, 24 octombrie, de la ora 10:00. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel