Numărul donatorilor de organe pentru transplant a scăzut după "cazul Arşinel", de la şapte la trei pe săptămână, a declarat, marţi, coordonatorul naţional de transplant, dr. Victor Zota.
Peste 3.600 de români sunt pe listele de aşteptare pentru transplant, dar decizia privind operaţia aparţine chirurgului, care îşi asumă exclusiv reuşita sau nereuşita.
"Listele de aşteptare sunt băgate în calculator. Calculatorul îţi dă, să zicem, zece oameni din listă cu grupa A2, B3 sau O. Populaţia României are 72 la sută A2, 7 la sută B3, 7 la sută AB4 şi 7-8 la sută grupa O. Deci marea majoritate are A2, iar calculatorul găseşte pe cei cu A2, să zicem, compatibili cu donatorul. Dar, când îl suni, unul este plecat, altul are gripă, nu răspunde la telefon, unul nu are bani să vină atunci...Vin, în final, cinci-şase pacienţi compatibili cu donatorul. La spital, li se fac alte analize. Unii au, din nefericire, afecţiuni intercurente. Nu ne putem permite control periodic al celor incluşi pe listele de aşteptare. La controlul biologic, mai rămân doi, să zicem. În final, mai există o analiză de precipitare a sângelui. Dar decizia finală aparţine chirurgului, pentru că, dacă operaţia iese bine, este meritul chiurgului, iar dacă iese prost, de vină este tot chirugul. Asta este. Este responsabilitatea lui. El hotărăşte şi asumă această răspundere. Omul care face transplant îl asumă, îl face pe nervii şi pe coronarele lui", a explicat Zota, potrivit Mediafax.
Potrivit coordonatorului naţional de transplant, operaţiile nu-i pot fi impuse chirurgului de către altcineva şi nici de un calculator. "Se poate ivi situaţia ca persoana cu cea mai bună compatibilitate să nu poată face operaţia la momentul respectiv, din varii motive. Aşadar, revin: decizia aparţine exclusiv chirurgului", a subliniat Zota.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă