Lansată de Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA) împreună cu Asociaţia Bolnavilor de Cancer (ABC), aplicaţia software denumită MedARP, care conectează în timp real părţile implicate în circuitul medicamentelor pentru ca acestea să ajungă în cel mai scurt timp posibil la bolnavi, va beneficia şi de call center pentru pacienţi la numărul 0727.341.434, unde pot reclama lipsa medicamentelor, cere informaţii despre cum funcţionează aplicaţia şi alte aspecte, dar şi de un call center pentru farmacii la numărul 0730.203.523, unde pot cere mai multe informaţii despre cum funcţionează aplicaţia sau despre cum se pot înscrie etc.
Preşedintele APAA, Rozalia Lăpădatu, a declarat marţi, la o conferinţă de presă, că aplicaţia este o noutate.
"Suntem în perioada de test, iar de săptămâna viitoare aplicaţia va fi total funcţională. Şi acum este total funcţională, dar încă mai urmărim să remediem dacă apar erorile. În aplicaţie la momentul acesta sunt înrolate peste 140 de farmacii din toată ţara, majoritatea sunt farmacii independente şi patru distribuitori. Sunt sigură că în următoarea lună numărul acesta de farmacii se va dubla cel puţin şi la fel va creşte şi numărul de distribuitori (...) avem un singur producător (în sistemul aplicaţiei n.r.) şi suntem pe discuţii finale cu alţi trei", a declarat Lăpădatu.
Potrivit acesteia, un singur medicament pentru cancer este disponibil în aplicaţie, dar a estimat că de luna viitoare vor fi circa 4-5 pentru cancer şi afecţiuni imunologice.
Ea a subliniat că softul este gratuit, că aplicaţia este deschisă şi terapiilor din alte arii terapeutice. Ea a adăugat că programul este deschis către orice farmacie şi distribuitor de medicamente autorizat legal, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită